O asistentă care a donat 63 de litri de sânge, interzisă la donare, în Mureș. În SUA e considerată eroină

Asistenta de laborator Camelia Săbădean, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, cea al cărei chip a fost proiectat pe clădirile comerciale din Times Square din New York, fiind considerată eroină pentru numărul de vieţi salvate prin gestul ei de a dona sânge, a fost interzisă la donare la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Mureş.

Lege promulgată: Donatorii de sânge pot beneficia de reducerea impozitului pe clădiri

Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice care au în proprietate o clădire situată în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, se arată în Legea promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.

Campanie de donare de sânge la Spitalul CFR din Timișoara. Sunt așteptate persoane cu vârsta între 18 și 65 de ani, pe 28 septembrie, de la ora 8.00

Premieră la Spitalul CFR din Timișoara. Unitatea sanitară se transformă joia viitoare, timp de cinci ore, în centru de recoltare sanguină. Inițiativa aparține conducerii spitalului care cunoaște prea bine importanta sângelui în actul medical și în salvarea vieții omenești. Că atare, medici, asistente, infirmiere sau personal auxiliar, angajați de la instituțiile din zonă, dar și timișorenii de rând sunt așteptați să vină să doneze.

Sute de oameni din toată țara au venit la centrele de transfuzii să doneze sânge pentru răniții din Crevedia

25 de centre de transfuzii din ţară au fost deschise astăzi pentru ca oamenii să poată veni să doneze sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia. În Capitală, numărul voluntarilor a depăşit aşteptările, iar autorităţile au deschis centre de recoltare şi în alte spitale. Oamenii sunt îndemnaţi să vină şi în zilele următoare pentru a dona.

Ultima Oră

Cele mai citite