Sute de oameni din toată țara au venit la centrele de transfuzii să doneze sânge pentru răniții din Crevedia

25 de centre de transfuzii din ţară au fost deschise astăzi pentru ca oamenii să poată veni să doneze sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia. În Capitală, numărul voluntarilor a depăşit aşteptările, iar autorităţile au deschis centre de recoltare şi în alte spitale. Oamenii sunt îndemnaţi să vină şi în zilele următoare pentru a dona.

"Donează sânge, salvează o viață"! Studenții Academiei de Poliție, salvatori. Dotări de 130.000 euro, donate de BOR pentru cinci centre de transfuzii

Familii care au copii sau rude care suferă de cancer și depind de transfuzii fac nenumărate apeluri pentru donarea de sânge. Mulți ajung la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Parintele-duhovnic Ciprian Grădinaru şi credincioşii voluntari mobilizează oamenii să salveze vieţi printr-o campanie a Patriarhiei. Sensibilizaţi, sute de studenţi de la Academia de Poliție din Capitală vor dona sânge, zilele acestea. Şi speră ca gestul lor să îi inspire și pe alţii.

“Donează sânge, salvează o viață! 590 de litri de sânge în patru zile de donare în cadrul campaniei organizate de Patriarhie și de Jandarmeria Română

În perioada 24-27 aprilie 2023, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale împreună cu personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au reuşit să colecteze 590 de litri de sânge.

Campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului din Turcia care au nevoie de transfuzii

Mii de oameni răniţi în teribilul cutremur au nevoie de ajutor medical. Autorităţile turce au făcut apel la populaţie să doneze sânge pentru victimele seismului. Şi România organizează o campanie de donare de sânge pentru răniţii din Turcia. Împreună cu Universitățile de Medicină, Ministerul Sănătăţii mobilizează şi voluntari dispuşi să ajute la îngrijirea răniţilor.

Studenţii şi profesorii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti donează sânge în cadrul unei campanii a Patriarhiei Române

Studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti vor să dea un exemplu bun înainte de sărbători aşa că astăzi şi mâine merg să doneze sânge. Nevoia este mare în toată ţara şi nu doar acum. Doar 2% din necesarul de sânge este acoperit. În aceste două zile ale campaniei desfăşurate de Patriarhia Română sunt aşteptaţi 200 de studenţi, la care se adaugă cadre didactice, dar şi voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale.

Proiect legislativ, inițiat de mai mulți parlamentari: Și tinerii de 17 ani ar putea dona sânge

Și tinerii de 17 ani ar putea dona sânge. Este o propunere iniţiată de mai mulți parlamentari care cred că în acest fel s-ar putea rezolva criza de sânge din spitale. De altfel, și directiva europeană pentru transfuzii prevede acest prag de vârstă. Datele oficiale arată că în România doar 2% din populație donează sânge, în timp ce media în țările comunitare este de 6 la sută.

Ultima Oră

Cele mai citite