Noapte albă pentru localnicii din Stupini, județul Brașov. Digul a fost reparat, dar există în continuare pericolul ca pârâul Ghimbăşel să se reverse

Zeci de localnici din cartierul braşovean Stupini au făcut noapte albă încercând să scoată apa și mâlul din case şi beciuri. A plouat două zile la rând, iar apele învolburate ale pârâului Ghimbăşel au spart ieri un dig de protecţie. Oamenii au primit ajutor de la pompieri, însă mulţi şi-au văzut agoniseala de o viaţă distrusă şi nu ştiu cum o vor lua de la capăt.

Fără apărare în fața inundațiilor. Rețea de baraje de regularizare, proiect început acum 10 ani, rămas fără finanțare

Fenomenele extreme din ultimele zile ne arată cât de prost stă România cu investițiile pentru prevenirea inundaţiilor. În județul Cluj, un drum național a fost luat de ape, iar în multe comune viiturile au făcut prăpăd. Rezolvarea ar fi o rețea de baraje de regularizare, un proiect început acum 10 ani, dar pentru care acum nu se mai găseşte finanțare.

Rupere de nori în comuna gălățeană Șendreni. Un pârâu din localitate a rupt digul și a pus în pericol circulația pe calea ferată

S-au rupt norii aseară în comuna gălățeană Șendreni, unde apele au format torenți care au năvălit în gospodăriile oamenilor. Zeci de curți au fost inundate, iar un pârâu din localitate a rupt digul și a pus în pericol circulația pe calea ferată. Și drumul național 25 a fost inundat pe anumite porțiuni, iar șoferii au circulat cu dificultate.

Baraj minier rupt în Brazilia - numărul victimelor crește de la zi la alta. Aproape 300 de persoane sunt date dispărute

Tragedia din Brazilia, provocată de ruperea unui baraj minier, ia amploare. Sunt confirmate 34 de decese, dar numărul victimelor ar putea fi mult mai mare: peste 300 de oameni sunt dispăruți. Autoritățile se tem că pentru aceștia din urmă șansele găsirii lor în viață sunt aproape zero. Un al doilea baraj amenință să se prăbușească.

Ultima Oră

Cele mai citite