Măsuri de alertare în Tulcea, Brăila şi Galaţi, în urma detectării unor grupuri de drone ce se îndreptau spre porturile din Ucraina. MApN: Nu au fost identificate obiecte căzute pe teritoriul naţional
A fost noapte albă pentru oamenii din localitățile de pe Dunăre, la granița cu Ucraina. În județele Galați și Tulcea, aproape de miezul nopții, autoritățile i-au avertizat pe localnici prin sistemul RO-Alert că există posibilitatea „căderii unor obiecte din spațiul aerian" şi i-au sfătuit să caute adăpost. Alarma s-a dat după ce armata a detectat grupuri de drone ce se îndreptau spre porturile din Ucraina. Iar sistemul radar a arătat chiar o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian al României. Vor mai fi alarme pe frontiera cu Ucraina, cât timp este război, spun autoritățile. Atenție, sunt detalii care vă pot afecta emoțional!
30 septembrie 2023, 08:01