Suntem tot mai dependenți de importuri. 70% din cantitatea de carne de porc pe care o consumăm este adusă din afară

În plină pandemie, românii sunt nevoiți să consume tot mai multe alimente și alte produse scumpe din import. De la începutul anului, importurile au crescut la peste 70 de miliarde de euro și au fost cu aproape o pătrime mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Specialiștii pun fenomenul pe seama problemelor producției interne și avertivează: importurile tot mai mari pot duce la creșterea inflației, dar și la deprecierea leului față de principalele valute.

Dobânzi în creştere şi rate mai mari la credite. Economiștii spun că majorarea dobânzilor are legătură directă cu creșterea inflației

Românii care au credite bancare sunt loviţi de două ori. Cei care au luat împrumuturi în euro au de achitat rate mai mari din cauza deprecierii monedei naţionale. Leul a coborât azi la un minim istoric în raport cu Euro. Cursul anunţat de BNR a depăşit 4,93. Şi cei care stau cu chirie trebuie să plătească mai mult. La fel şi clienţii băncilor care au luat credite în lei cu dobândă variabilă. Aceştia însă, din cauza indicelui ROBOR la 3 luni, care a ajuns la cel mai ridicat nivel de la începutul verii. Economiştii se aşteaptă la noi majorări, în principal din cauza inflaţiei.

2020 se anunță a fi anul provocărilor, atât pe plan intern, cât și extern

Țara noastră depășește deficitul bugetar asumat, după mulți ani în care cifrele au fost bune. Pe români îi va afecta cursul valutar, iar specialiştii nu sunt optimiști deloc. Cât despre spațiul comunitar european, cea mai mare provocare este legată de Brexit. Ni le explică Ionuț Gheorghe.

Euro a atins un nou maxim istoric. Cursul stabilit de BNR: 4,7759 lei/euro

Leul tot mai slab ne scumpește traiul. Plătim mai mult pentru rate, chirii, dar și pentru alimente și alte bunuri aduse din import. Cei care au credite și au ajuns în incapacitate de plata pot apela la o soluție inedită: concilierea cu banca. Beneficiile obținute prin negociere au depășit 2 milioane de euro, în ultimii trei ani, arată statisticile oficiale.

Ultima Oră

Cele mai citite