Regatul Unit a anunţat sâmbătă că va dona şase drone submarine Ucrainei pentru a o ajuta la neutralizarea minelor ruseşti în largul coastelor sale şi va instrui militari pentru operarea lor, relatează AFP şi DPA.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat marţi un ajutor în valoare de 89 de milioane de dolari pentru deminarea Ucrainei, a declarat un oficial din cadrul instituţiei, citat de Reuters și preluat de Agerpres.
Operaţiunile de deminare pe întregul teritoriu ucrainean după invazia rusă vor dura între cinci şi zece ani, a declarat Oleh Bondar, şeful Departamentului de Deminare Umanitară din cadrul Serviciului Statal de Urgenţă al Ucrainei, citat miercuri de agenţia locală Ukrinform, relatează EFE.
Alerta declanșată de minele care plutesc în Marea Neagră se menţine. Patru nave militare și două elicoptere supraveghează spațiul maritim al României, în vederea identificării minelor marine care ar putea ajunge în zona noastră. Printre acestea se află și Puitorul de mine și plase viceamiral Constantin Bălescu.
Minele navale care plutesc în derivă în Marea Neagră sunt eliberate de Rusia, a acuzat miercuri Ministerul ucrainean de Externe. Concluzia a fost trasă după o operațiune de identificare. "S-a stabilit că acestea sunt mine navale, care, la începutul anului 2022, nu figurau în registrele Forţelor Navale ale Forţelor Armate Ucrainene", se arată comunicatul ministerului de la Kiev.
În România se iau măsuri sporite de protecție a navigației în Marea Neagră după ce Forțele Navale au distrus luni o mină care plutea în derivă. Autoritățile au stabilit că navele care circulă în apele teritoriale trebuie să respecte anumite trasee și zone de siguranță și trebuie să fie pregătite pentru a evita un potențial pericol.
O bombă de aviaţie rămasă neexplodată din Al Doilea Război Mondial a fost detonată de specialişti, în nordul Parisului. Populaţia din zonă a fost evacuată, iar transportul în comun restricționat. Întreaga operațiune s-a încheiat după câteva ore, fără incidente. Amănunte, în corespondența de la Mihaela Antoche.
Unele dintre cele mai sfinte locuri ale creştinătăţii sunt înconjurate de câmpuri de mine. La mică distanţă de Ierusalim, pelerinii trebuie să fie atenţi şi să nu iasă din zonele sigure. Aşa că, în apropierea râului Iordan are loc o amplă operaţiune de deminare.