Turcia a decis să suspende până la 6 martie zborurile către Iran, Irak, Siria, Liban şi Iordania, a anunţat luni ministrul transporturilor turc, Abdulkadir Uraloglu, citat de AFP şi Reuters.
Grupul aerian Lufthansa va suspenda zborurile în Orientul Mijlociu până pe 8 martie, după ce Israelul şi SUA au atacat, sâmbătă, Iranul, relatează agenţia EFE.
România a fost inclusă de Polonia pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut, iar cursele aeriene către și dinspre țara noastră sunt suspendate temporar, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
Companiile aeriene globale nu-şi pot permite să restituie costul biletelor anulate din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), a declarat marţi directorul Asociaţiei Internaţionale de Transportat Aerian (IATA), Alexandre de Juniac. Operatorii vor emite în schimb vouchere, deoarece îşi prezervă numerarul pentru a supravieţui, transmite Reuters.
De multe ori companiile aeriene ne strică programul sau chiar vacanțele, iar pasagerii nu știu întotdeauna care le sunt drepturile. Mii de persoane se confruntă lunar cu astfel de probleme. Ele pot primi până la 600 de euro despăgubire. În funcție de companie, chiar și cazare cu masă, gratuit.
Conducerea companiei germane Air Berlin a fost nevoită să suspende în jur de 100 de curse. Motivul este absolut inedit. Majoritatea piloților au anunțat că sunt bolnavi și nu se pot prezenta la serviciu.