Radu Leca: ”Nu poți conduce lumea dacă nu-ți poți conduce inima.” Despre bărbatul complet și femeia conștientă

Psihologul Radu Leca vorbește, într-o analiză pentru tvrinfo.ro, despre cum se redefinește masculinitatea și feminitatea în epoca confuziei emoționale. „Bărbatul complet conectat la Sufletul lui nu reprezintă un ideal abstract, ci o prezență trăită, o calitate de a fi”, spune el. Într-o lume în care rolurile, emoțiile și așteptările se amestecă, Leca propune un ghid interior de reconectare la sens, onestitate și responsabilitate afectivă.

Psihologul Radu Leca: Mila confundată cu iubirea poate crea capcane emoționale

Relațiile se bazează pe conexiuni emoționale și dinamici interpersonale, iar uneori aceste legături sunt brusc întrerupte atunci când unul dintre parteneri părăsește familia. Psihologul Radu Leca ne ajută să înțelegem ce implică întoarcerea unui partener și cum factorii emoționali precum mila și regretul pot influența această decizie.

O nouă lege de protecţie a animalelor în Spania: În cazul cuplurilor care se despart, un judecător decide cu cine rămâne patrupedul

Spania a schimbat de anul acesta legislaţia pentru animalele de companie astfel încât în cazul cuplurilor care se despart un judecător va hotărî cu cine va rămâne patrupedul, exact că în cazul copiilor. În plus autorităţile vor să interzică vânzarea câinilor între persoane particulare şi să permită doar adopţiile.

DIN DRAGOSTE | Un cuplu din Ucraina, sătul de prea multe certuri si împăcări, a luat o decizie extravagantă. Cei doi s-au legat cu cătușe unul de celălalt și au de gând să rămână așa trei luni

Un cuplu din Ucraina, sătul de-atâtea certuri si împăcări, a luat o hotărâre extravagantă. Cei doi s-au legat cu cătuşe şi au de gând să rămâna aşa trei luni, timp în care întreaga experiență e descrisă pe rețelele de socializare. Iar numărul de vizualizări atinge deja cote astronomice.

Povestea unui cuplu din Zalău care a călătorit 1.900 de kilometri, cu mașina, de la Paris la Zalău, doar pentru a vota

Originară din Zalău, Andreea este plecată în Franţa de 12 ani, stabilindu-se alături de soţul ei, Mircea, la Paris, unde este manager în domeniul monumentelor istorice. Andreea spune că a parcurs cu maşina personală impresionanta distanţă Zalău-Paris din responsabilitate şi pentru a putea avea mai apoi un cuvânt de spus în faţa aleşilor locali.

Aproape jumătate dintre români consideră smartphone-ul partenerului principalul duşman al relaţiei

Când vine vorba de motive de gelozie, în România, telefonul mobil este cauza principală. Aproape la egalitate, atât femeile, cât şi bărbaţii invocă acelaşi motiv pentru disensiunile care apar din cuplu. Mai exact, 45% dintre români sunt mai geloşi pe faptul că jumătatea lor stă cu nasul în telefon şi doar 18% pe timpul pe care şi-l petrece cu prietenii, cunoştinţele sau chiar în eventuale relaţii din afara cuplului, relevă un studiu realizat de E.ON şi Kantar EMNID în 10 ţări europene.

Ultima Oră

Cele mai citite