Migranți învățati să descopere și să iubească România

14  migranți, refugiați din Siria și Afganistan, care beneficiază de protecția statului roman au participat săptămâna trecută la o tabără de cunoaștere a culturii românești, învățare a limbii romane și vizitare a atracțiilor turistice din zona Banatului. Evenimentul a fost organizat de Centrul Regional de Integrare AIDRom Timișoara,

Petiţia "Stop politizării culturii”, semnată de 300 de personalități

Aproape 300 de personalităţi cer anularea prevederilor unei ordonanțe de urgență emise recent privind concursurile de proiecte culturale şi cinematografice. Ei au semnat petiţia „Stop politizării culturii". Printre semnatari, nume sonore: Victor Rebengiuc, Nae Caranfil, Călin Netzer, Ada Solomon, Dan Perjovschi.

Un miliard de euro pentru cultură

Să vorbești de cultură și investiții publice în recreere este foarte dificil în România. Pentru că nu sunt bani sau dacă sunt, se risipesc în proiecte fără valoare adăugată. De aceea, probabil că avem dificultăți să recunoaștem branduri culturale locale. Însă o inițiativă națională s-ar putea să schimbe această percepție.

Tichete culturale pentru salariaţi. Acestea vor putea fi acordate de anul viitor, iar valoarea lor nu poate depăşi 150 de lei lunar

Pe lângă bonurile de masă şi voucherele de vacanţă, angajatorii cu “dare de mână” vor putea oferi salariaţilor bilete la teatru, cinema sau cărţi. Cadourile vor veni sub forma unor tichete culturale.  Valoarea lor nu poate depăşi 150 de lei lunar. Propunerea legislativă a fost promulgată de curând de către preşedintele României şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie.

Pledoarie pentru cultură și memorie. Alexander Hausvater: Cultura unește indivizii într-o națiune

De ce e atât de importantă cultura în viaţa unui popor? Care e relaţia cu memoria? Cum se influenţează reciproc culturile diferitelor naţiuni? Răspund la aceste întrebări Alexander Hausvater, binecunoscut regizor - şi Lou Gelehrter, reputat arhitect, ambii originari din România, şi care-au făcut cariera in Israel. Descoperim, printre altele, cum conceptul de spaţiu mioritic al lui Blaga a influenţat construcţia unora dintre cele mai moderne şi frumoase clădiri din Ierusalim.

Ultima Oră

Cele mai citite