Spitalele mici duc o lipsă acută de medici. Universitățile și ministerele Sănătății și Educației lucrează la un plan de atragere a doctorilor cu echipamente medicale, condiții decente de muncă

La Spitalul Județean din Botoșani, o secție de pediatrie a fost închisă din lipsă de medici. La Orşova nu există niciun neonatolog, iar naşterile sunt direcţionate în alte orașe. Multe spitale din ţară se confruntă cu deficit de personal medical, mai ales în orașele mici. Cu sprijinul universităților, ministrul Educației a anunțat un plan pe cinci ani care să rezolve situația.

Semnal de alarmă: România are urgent nevoie de peste 2000 de medici de familie. Ce proiecte are Ministerul Sănătății

O criză gravă amenință sănătatea românilor: vom ramâne fără medici de familie în 10 ani, fiindcă aproape jumătate dintre ei au peste 61 de ani. Iar oamenii vor avea mult de suferit, în lipsa unor măsuri urgent. Avertismentul vine de la președintele Colegiului Medicilor din România. Deja sunt peste 400 de localități fără vreun medic de familie și tot mai mulți se retrag.

Criză de medici coordonatori pentru centrele de vaccinare anti-COVID. Apelul disperat al primarului din Suceava

Criză de medici coordonatori pentru centrele de vaccinare. Se întâmplă în Suceava, unde nu s-a găsit niciun doritor pentru niciunul dintre cele cinci centre care urmează să fie deschise în oraș. Primarul face un apel "de suflet" către medicii generaliști, de familie și chiar cei ieșiți la pensie, să vină să se implice în campania de vaccinare.

România e printre ţările cu cel mai mare deficit de personal medical. Criza de medici, agravată de asaltul bolnavilor la unităţile de Primiri Urgenţe

Bolnavii care la primul semn de febră asaltează, inutil, unităţile de Primiri Urgenţe pun presiune şi mai mare pe spitalele care suferă din cauza deficitului uriaş de personal. Cea mai mare problemă este la unităţile din ţară, unde nu e înghesuială la angajări, deşi, acum, salariile sunt mult mai mari. Cei mai mulţi caută posturi în marile centre universitare. Acolo au ce le trebuie pentru a practica medicina.

Criză de medici în Austria

E criză de medici în Austria şi situaţia se va înrăutăţi în câtiva ani când cei care încă mai lucrează vor ieşi la pensie.

Proiect: Medicii s-ar putea pensiona la cerere, la vârsta de 67 de ani

Câţiva parlamentari au propus un proiect care să rezolve criza de personal din sistem. Și în urmă cu câteva luni, aleșii au mai încercat să modifice prin lege vârsta de pensionare a doctorilor, dar fără sorți de izbândă. Pentru că prevederile au fost declarate neconstituționale.

Terapie intensivă fără medici specialişti. La Spitalul Matei Balș nu sunt tratate cazurile grave, pentru că medicii ATI sunt în concediu

Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Matei Balș din Capitală funcționează la avarie și nu poate trata cazuri grave pentru că cei trei medici din secție sunt în concediu. Așa se face că, până săptămâna viitoare, în spital nu sunt primite cazuri care necesită ventilație mecanică, iar pacienții cărora li se înrăutățește starea ajung în alte unități de urgență. Ministerul Sănătății nu reușește să rezolve problema de ani de zile.

Multe școli din România nu dispun de cabinete medicale

Ne trimitem copiii la şcoală şi sperăm să fie în siguranţă, dar în cazul unor accidente, nu are cine să Le ofere ajutor. Foarte multe instituţii de învăţământ din România nu dispun de cabinete medicale, deşi legea îi obligă pe directori să le înfiinţeze. Sau cel puțin să aibă un contract cu un medic din localitate. Pe de altă parte, eforturile lor se lovesc de lipsa medicilor în sistem și de bugetul sărac al primăriilor. Este un cerc vicios, în care singurii care au de suferit sunt copiii și implicit părinții lor.

Ultima Oră

Cele mai citite