Noi incidente la metrou: o femeie a ameninţat mai multe persoane. Agresoarea a fost prinsă de polițiști și internată

Noi incidente grave la metrou în această dimineață. O femeie a reclamat la poliție că a fost amenințată de o persoană necunoscută, care i-a spus că o aruncă pe șine. Nu s-a ajuns însă la agresiuni fizice. Apoi, alte trei plângeri au fost depuse împotriva aceleiași persoane. Polițiștii au prins-o într-o oră pe cea acuzată. Este o femeie de 57 de ani, iar potrivit unor surse autorizate ar avea probleme psihice. Și ar fi mama unui tânăr care, în urmă cu două luni, ar fi lovit cu pumnii o femeie, tot în metrou.

Poliția și Parchetul Militar au deschis anchete în cazul crimei de la metrou. Ministrul Transporturilor promite panouri de protecție

Scandal și anchete după omorul cu sânge rece de la metrou. Socrul primei fete agresate de Magdalena Șerban, principalul suspect al crimei din stația Dristor, acuză operatorul de la 112. Bărbatul susține că apelul lui nu a ajuns la polițiști și a fost sfătuit doar să se ducă personal să depună o plângere. Ceea ce a și făcut, însă după ore de așteptare. Timp în care femeia cu intenții criminale și-a căutat o nouă victimă. Poliția Capitalei și Parchetul Militar au deschis anchete în acest caz, în timp ce ministrul Transporturilor promite panouri de protecție la metrou.

Carmen Dan: Am solicitat să mi se prezinte situaţia intervenţiei şi derularea procedurilor specifice în urma incidentelor de la metrou

Ministrul de Interne cere o anchetă după tentativa de crimă De la metrou. Tatăl fetei care a reușit să scape spune că i-a anunțat cu ore bune înainte pe polițiști că o femeie a încercat să-i omoare copilul. A fost timp pierdut pentru că ucigașa de la metrou avea să lovească câteva ore mai târziu. Femeia a fost arestată preventiv și este închisă la spitalul penitenciar Jilava.

Femeia care a împins în faţa metroului o tânără, în staţia Dristor, arestată pentru 30 de zile

Femeia care a împins marţi seară în faţa metroului o tânără, în staţia Dristor, a fost arestată pentru 30 de zile. Imagini șocante au fost surprinse aseară într-o stație de metrou din Capitală. O tânară de 25 de ani a fost împinsă în fața metroului de o femeie. Tânăra s-a luptat pentru viața ei însă agresoarea a fost mai puternică. Polițiștii au prins-o pe principala suspectă într-un timp record. Chestionată de oamenii legii, femeia a fost incoerentă și nu a putut explica gestul criminal.

O tânără a murit după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de metrou. Suspecta a fost identificată şi este audiată de procurori

O tânără a murit după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de metrou. Potrivit sursei citate, Poliția Capitalei a dispus ca polițiștii să patruleze în toate stațiile de metrou. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB. Femeia bănuită  este audiată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în calitatea de suspect.

Suspectul triplului asasinat de la Satu Mare a fost arestat preventiv

Răzvan Rentea, fiul acuzat că și-ar fi ucis cu sânge rece părinții și bunica lângă Satu Mare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El a încercat să îi convingă pe judecători că nu a comis triplul asasinat. Nu a recunoscut nimic nici în timpul audierilor, dar anchetatorii au indicii că s-a certat cu familia pentru că vroia să vândă un apartament, iar părinţii s-au opus.

Ultima Oră

Cele mai citite