Vineri 13 iunie 2025 | București 19˚C / Mai mult noros

Cotaţia grâului este la cel mai redus nivel din ultimii doi ani

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste doi ani, pe fondul aşteptărilor unei recolte globale ridicate şi al extinderii acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră, transmite Reuters, potrivit Agerpres

Leul își revine ușor după votul pentru moțiunea de cenzură

Leul pare să își revină ușor după mai multe zile de depreciere pe fondul crizei politice. După ce a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 5 ani, cursul față de euro a scăzut puțin joi, până  la 4,5915. Leul rămâne însă foarte aproape de pragul psihologic de 4,6 lei pentru un euro. Banca Naţională a României are însă mesaje liniștitoare.

Ultima Oră

Cele mai citite