Un român care muncea la un abator din Germania a murit. Au fost depistate cazuri de COVID-19 la colegi de-ai săi. Probleme și în Olanda

Un român a murit în Germania, unde lucra la un abator. Nu este clar dacă suferea de Covid 19. Decesul a fost anunțat de Ministerul român de Externe. Angajatorul se va ocupa de formalitățile de repatriere, cu sprijinul Consulatului General al României la Stuttgart. Sunt și focare de coronavirus la abatoare din Germania și Olanda. Zeci de români care muncesc în aceste locuri au fost testați pozitiv.

COVID-19. Europa trebuie să se aștepte la un al doilea val

Europa trebuie să se pregătească pentru un al doilea val de COVID-19, a avertizat directoarea Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Andrea Ammon, într-un moment în care numeroase ţări au anunţat ieşirea din izolare, relatează AFP.

București: A început înscrierea voluntarilor pentru testarea cu teste PCR

Au început înscrierile în programul de testare în masă pentru depistarea noului coronavirus în Bucureşti. Testele sunt gratuite şi se poate înscrie orice bucureştean fără simptome. 11 mii de teste sunt disponibile deocamdată în programul Primăriei Capitalei. Toţi locuitorii capitalei se pot întregistra pentru un test pe platforma testampentrubucuresti.assmb.ro.

Ultima Oră

Cele mai citite