OMS va investiga dincolo de Wuhan pentru a găsi originea maladiei COVID-19

Oraşul chinez Wuhan ar putea să nu fie locul de origine al noului coronavirus, a declarat luni un oficial cu rang înalt din structura Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan. Acesta a anunţat demararea unor studii ample pentru depistarea speciilor de animale care au transmis virusul SARS-CoV-2 la oameni, informează DPA.

Studiu: Miocardita, efect advers pe termen lung al infectării cu COVID-19

Leziunile cardiovasculare ar putea fi efecte adverse pe termen lung ale infectării cu COVID-19, iar cercetătorii germani susţin că miocardita ar fi cea mai frecventă problemă. Au fost analizaţi, pentru studiu, 100 de pacienţi COVID-19, după mai mult de două luni de la diagnosticare.

Pandemia a lovit tânăra generație. Izolarea continuă, dar și întreruperea bruscă a obiceiurilor pot avea un efect negativ, susțin specialiștii

Pandemia a lovit în viitorul tarii. În perioada în care au fost obligați să stea în propriile locuințe, peste jumătate dintre tineri și-au pierdut încrederea și motivația în forțele proprii, arată un studiu. Cercetarea relevă faptul că un tânăr din patru a ales să își petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media.

Rata mortalității de COVID-19, cea mai mare din Europa

Am intrat în a două zi în care masca este obligatorie pentru toți, în aproape jumătate din țară. Și, așa cum era de așteptat, dacă pentru unii, măsură este un lucru firesc, menit să îi protejeze de temutul virus, pentru alții rămâne o corvoadă. Vrând, nevrând, însă, sunt nevoiți să se conformeze, mai ales dacă sunt observați de polițiști.

Ultima Oră

Cele mai citite