coronavirus
Coreea de Sud a început vineri campania de vaccinare a populaţiei împotriva COVID-19, relatează DPA.
Aproape 4 mii de cazuri noi de infectări, record pentru ultima lună. Specialiștii: al treilea val al epidemiei nu poate fi evitat
România s-a apropiat astăzi de pragul de 4 mii de infectări într-o singură zi. Este cel mai mare număr de cazuri noi din ultima lună. De astazi, autoritățile au inclus și focarele în raportarea zilnică. Iar specialiștii avertizează că vine valul al treilea al epidemiei. Potrivit Institutului de Sănătate Publică, pe 20 martie, România ar putea înregistra chiar şi 9 mii de cazuri noi.
Statelor UE li s-au oferit de către escroci 400 de milioane de doză "fantomă" de vaccinuri anti-COVID-19
Escroci neprecizaţi au oferit 400 de milioane de doze împotriva COVID-19 care valorau în jur de 3 miliarde de euro unor ţări membre ale Uniunii Europene, au declarat doi oficiali europeni, ilustrând modul în care infractorii încearcă să facă profit de pe urma campaniei de vaccinare care bate pasul pe loc din cauza crizei de vaccinuri, relatează Reuters.
OMS | O persoană din zece care a avut coronavirus prezintă simptome și după 12 săptămâni de la boală
Una din zece persoane care a suferit de COVID-19 prezintă simptome şi după 12 săptămâni de la boală, potrivit Biroului regional pentru Europa al OMS de la Copenhaga, care a subliniat că aşa-numita "COVID persistentă" trebuie să devină o prioritate pentru autorităţile sanitare, relatează EFE.
CORONAVIRUS | Ungaria prelungește lockdown-ul și se așteaptă la două săptămâni foarte grele
Ungaria va prelungi măsurile de izolare parţială până la 15 martie, în contextul în care este de aşteptat ca numărul infecţiilor cu coronavirus să crească în următoarele două săptămâni, a declarat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, potrivit Reuters.
Timiş: Trei noi focare de COVID-19, unul într-o secție a Spitalului Județean. Rata de infectare în municipiul reşedinţă - 6,07 la mie
Trei noi focare de COVID-19 au fost anunţate, joi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş, la Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean (opt cazuri), la o şcoală gimnazială din Timişoara (şase cazuri) şi la o grădiniţă privată din Lugoj (trei cazuri).
Zeci de bătrâni din regiunea Madridului au ieșit la teatru după vaccinarea anti-COVID
În Spania, câteva sute de bătrâni din centre rezidențiale s-au bucurat în sfârșit de libertate după ce au primit ambele doze de vaccin și au fost duși la teatru. Până acum 80 la sută dintre persoanele care stau în aziluri au fost imunizate. În unele regiuni autoritățile au organizat și centre de vaccinare drive-through pentru bătrâni.
COVID-19 | Franța va introduce noi restricții antiepidemice în zona de frontieră cu Germania
Franţa a anunţat joi că va introduce noi restricţii antiepidemice în zona de frontieră cu Germania, în contextul în care guvernul preşedintelui Emmanuel Macron încearcă să ţină sub control creşterea numărului de infectări în zona estică Meuse, transmite Reuters.
CORONAVIRUS | Salt cu aproape 40% a numărului de infecții zilnice de COVID-19 în Ucraina
Ucraina a înregistrat un salt cu aproape 40% a noilor cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2 în cursul ultimelor 24 de ore, a declarat joi ministrul ucrainean al sănătăţii Maksim Stepanov, chiar în timp ce autorităţile au demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19, relatează Reuters şi Ukrinform.

