corespondenţe externe liviu iurea
În sudul provinciei siriene Idlib există o zonă colinară care, privită de la distanță, pare o carieră de piatră. Dar dacă te apropii suficient de mult, așa cum a făcut și colegul nostru Liviu Iurea, descoperi o rețea de labirinturi care au servit grupărilor islamiste drept fortăreață. Datorită ofensivei împotriva acestor grupări islamiste, locul este acum abandonat.
Rusia, tur militar de forță. Rachetele de croazieră Kalibr, testate pentru prima dată în Marea Neagră
Rusia a mai făcut încă o demonstrație de forță în Marea Neagră, ca răspuns la manevrele militare recente organizate de NATO, Sea Breeze 2019. Aplicațiile rusești care s-au terminat sâmbătă au inclus și testarea rachetei de croazieră Kalibr, care poate fi echipată cu focoase convenționale sau nucleare, după cum transmite corespondentul nostru, Liviu Iurea.
Carnaval la schi. Sute de oameni în costum de baie au coborât pe pârtiile din Soci
Sute de temerari cu vârste între 17 şi 70 de ani, îmbrăcaţi sumar, au înfruntat capriciile vremii pe pârtiile din staţiunea rusească Soci. Liviu Iurea, corespondentul TVR, ne introduce în atmosfera de acolo.
Cea mai lungă cursă canină din lume. 200 de câini Husky participă la maratonul din Extremul Orient Rus
Câinii Husky au de parcurs 700 de kilometri, în 20 de zile. Maratonul are loc în Peninsula Kamceatka. Liviu Iurea are mai multe amănunte.
EXCLUSIV Protest masiv la Moscova. Opoziția vrea adevărul despre moartea lui Boris Nemțov
Mii de ruși au ieșit în stradă să strige împotriva lui Putin, nemulțumiți că ancheta privind asasinarea opozantului Boris Nemțov nu a dat niciun rezultat concret. Mitingul, care a fost autorizat, s-a desfășurat fără incidente. Corespondentul nostru la Moscova, Liviu Iurea, are detalii.
UPDATE În Rusia crește vârsta de pensionare. Vladimir Putin a promulgat reforma nepopulară
Vot decisiv în Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului rus, asupra legii pensiilor. Este un proiect care a dus la nemulțumiri, proteste și chiar la o scădere în sondaje a popularității lui Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a și promulgat reforma ce prevede majorarea cu 5 ani a vârstei de pensionare, transmite AFP.

Rușii nu vor altă vârstă de pensionare. Forțele de ordine au arestat sute de manifestanți
Sute de persoane au fost arestate în mai multe orașe din Rusia, în urma protestelor față de intențiile guvernului de a crește vârsta de pensionare. Astăzi au avut loc și alegeri regionale în Federație, o ocazie bună pentru opozanții Kremlinului să își facă auzite nemulțumirile. Amănunte în reportajul corespondentului nostru la Moscova, Liviu Iurea.
Oferte turistice pentru suporteri. Muzeul de istorie din Piața Roșie e deschis celor care susțin echipa Rusiei
În pauza dintre meciuri, organizatorii ruși s-au gândit la tot felul de oferte atractive, unele chiar inedite pentru turiștii și suporterii străini. Înainte de meciul Rusiei cu Croația, muzeul de istorie din Piața Roșie și-a deschis porțile pentru toți cei care susțin echipa națională rusă, cel puțin la nivel declarativ. În ce a constat această ofertă și cum a funcționat ea - ne spune Liviu Iurea.
Proiect la Moscova: se dărâmă 9.000 de blocuri vechi și se reconstruiesc altele
Primăria Moscovei a lansat un proiect de anvergură: dărâmă şi reconstruieşte blocuri în tot oraşul. Aproape 9.000 de blocuri vechi, cu 5 etaje, urmează să fie demolate. Iar locatarii vor primi apartamente în imobile noi. E o decizie care i-a împărţit pe moscoviţi în două tabere: unii doresc să se mute în casă nouă, alţii nici nu vor să audă. Un reportaj în exclusivitate, semnat de corespondentul TVR Liviu Iurea.