Sâmbătă 7 iunie 2025 | București 22˚C / Senin

Casa celor fără casă. Viața refugiaților în centrul Ucrainei, la Poltava. Un reportaj în exclusivitate, realizat de echipa TVR

Ucraina este împărţită: sunt zone distruse, în care se dau lupte dure, dar şi locuri în care se pot adăposti refugiaţii, oamenii care nu au reuşit încă să fugă. Un astfel de loc este Poltava, în centrul Ucrainei. Acolo, armata rusă a ţintit cu rachete un depozit de combustibil şi aeroportul local. Dar tot la Poltava sunt şi foarte mulţi refugiaţi din zonele unde bombele au căzut zile în şir, iar totul este distrus. Sunt găzduiţi într-un liceu unde au filmat şi jurnaliştii TVR trimişi în Ucraina, Alexandru Costache, Bogdan Militaru şi Dorel Oancă.

Cine a ajutat echipa TVR care a transmis corespondențe de război din Ucraina? Români inimoși și curajoși, cărora le mulțumim!

Solidaritatea nu are graniţe, mai ales în vremuri de război! Au demonstrat-o românii inimoşi din Cernăuţi care i-au ajutat pe trimişii speciali ai TVR în Ucraina. Ați văzut seară de seară, în telejurnale, reportaje impresionante realizate în centrul și vestul Ucrainei, dar acestea ar fi fost imposibil de realizat fără sprijinul oamenilor care le-au fost alături colegilor noștri Alex Costache și Alex Zugravu. Angela Bota, de exemplu, a fost de mare folos cu traducerea și contactele de pe teren. Lista este lungă și noi le mulțumim tuturor, chiar dacă unii dintre ei au preferat să rămână anonimi.

CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA Suflul exploziilor și bucăți din rachete le-au distrus casele și i-au traumatizat pe viață pe locuitorii din Mykolaiv. Reportaj printre schije, cratere și țăndări

S-au înteţit atacurile aeriene, dar și de artilerie în orașul ucrainean Mykolaiv. Se bombardează zi și noapte. Forţele ruse atacă orașul din nord, est și sud. Trimişii noștri speciali Alina Grigore, Mihai Florea și Dorel Oancă au fost în ultimele locuri bombardate din acest oraş și vă arată în exclusivitate dimensiunea dezastrului umanitar provocat de armata rusă. Atenție, urmează informații și imagini cu puternic impact emoțional!

CORESPONDENȚĂ DIN UCRAINA Voluntari în vreme de război. Echipa TVR a adus la Mykolaiv și câteva echipamente chirurgicale de maximă necesitate, trimise din Odesa

În război, fiecare ajutor contează! Fiecare sticlă de apă sau pansament face diferența din viață și moarte. Alina Grigore, Mihai Florea și Dorel Oancă au filmat în Ucraina oameni care dăruiesc din timpul lor ca să îi ajute necondiționat pe alții. Echipa TVR a adus și cîteva echipamente chirurgicale de maximă necesitate, trimise de voluntarii din Odesa cadrelor medicale din Mykolaiv.

Odesa se pregătește de asediu | Interviu de Alina Grigore cu purtătorul de cuvânt al Comandamentului militar operațional: Noi vom câştiga cu siguranţă, victoria va fi a noastră!

De la primele bombardamente în Ucraina, regiunea Odesa este una dintre ţintele pe care forţele ruse vor să o cucerească. Însă, la fel ca în toata ţara, rezistenţa militarilor ucraineni este redutabilă. În oraşul Odesa, sistemul de apărare este puternic, iar militarii sunt pregătiti să lupte cu toate forţele. În exclusivitate, echipa TVR în Ucraina formată din Alina Grigore, Mihai Florea şi Dorel Oancă a stat de vorbă cu un oficial din cadrul Comandamentului Militar Operaţional din regiunea Odesa.

REPORTAJ DIN IVANO-FRANKIVSK, UCRAINA | Natalia: Mi se pare că trăiesc un coșmar din care nu mă pot trezi. Ludmila: Dragi prieteni ruşi şi rude! Nu ascultaţi ce vă spun alţii, ascultaţi-ne pe noi, care trăim aici

De la prima alarmă care anunţa bombardamente, viaţa ucrainenilor s-a schimbat. Orele sunt acum mai lungi, la fel şi distanţele dintre oraşe luate la pas pentru un loc sigur, departe de explozii. Pentru mii de oameni, acasă este acum unul dintre centrele de refugiaţi deschise în oraşele din Ucraina. Iar colegii noştri Alex Costache, Alex Zugravu şi Gabi Anghel au filmat într-un astfel de loc, din Ivano-Frankivsk, si au stat de vorbă cu oamenii din oraş. Informaţii cu un puternic impact emoţional!

CORESPONDENȚĂ DIN LVOV, UCRAINA | Alex Costache, trimis special al TVR: Sute de mii de refugiați aleg să iasă din țară pe aici. Este foarte aproape de granița cu Polonia

Trimis special al TVR în Ucraina, Alex Costache a ajuns la Lvov, alături de colegii Alex Zugravu și Gabi Anghel, după ce au trecut prin Jitomir, localitate de lângă Kiev, imediat după un atac al rușilor. Relatări în direct, în exclusivitate, la emisiunea Lumea Azi, la Ora de Știri și Telejurnal. Detalii și imagini cu impact emoțional!

Ultima Oră

Cele mai citite