Putin, despre o înfrângere strategică în Ucraina: Pentru Rusia, asta ar însemna sfârşitul statalităţii sale

Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizitei sale în Vietnam, după cea efectuată în Coreea de Nord, relatează agenţia oficială de presă RIA Novosti.

Casa Albă: Coreea de Nord a livrat recent Rusiei ''peste o mie de containere'' cu echipamente militare

Coreea de Nord a livrat "peste o mie de containere" cu echipamente militare şi muniţii către Rusia, în ultimele săptămâni, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. John Kirby a calificat aceasta drept o evoluţie îngrijorătoare care stârneşte preocupare cu privire la relaţia militară extinsă între cele două ţări, potrivit AFP şi Reuters.

Kremlinul a confirmat vizita liderului nord-coreean, Kim Jong-Un, care se va întâlni cu Vladimir Putin. Cei doi șefi de stat ar urma să discute la Forumul Economic Estic de la Vladivostok

Kremlinul confirmă vizita liderului comunist nord-coreean în Rusia. Kim Jong-Un se va întâlni cu Vladimir Putin cel mai probabil miercuri, la Vladivostok. Putin caută să obțină armament de la Phenian, în schimbul grânelor și al tehnologiei militare pentru submarine nucleare și sateliți militari de supraveghere.

Kim Jong Un a supervizat alături de Serghei Șoigu și un înalt oficial chinez o paradă militară la care Phenianul şi-a etalat noile rachete şi drone

Kim Jong Un a supervizat o paradă militară la Phenian, la care regimul nord-coreean şi-a etalat noile drone de atac şi rachete balistice intercontinentale cu capacitate nucleară, cu ocazia împlinirii a 70 ani de la armistiţiul care a pus capăt Războiului Coreei (1950-1953), paradă la care au asistat delegaţiile chineză şi rusă, relatează vineri AFP şi Reuters, citând agenţia de stat nord-coreeană.

Coreea de Nord găzduiește delegații din China și Rusia cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Războiul din Coreea. La parada militară vor fi prezentate cele mai recente arme nord-coreene

După ani de izolare pandemică, Coreea de Nord și-a invitat aliații în această săptămână, găzduind delegații chineze și rusești de rang înalt pentru comemorarea a 70 de ani de la Războiul din Coreea și de la lupta împotriva Statelor Unite și a aliaților săi, potrivit agenției Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite