Bacău: O fetiță a murit și fratele ei a fost grav rănit după ce locuința în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări

Tragedie în Bacău. O fetiță de 4 ani a murit, iar fratele ei în vârstă de 3 ani este în stare gravă la spital, după ce apartamentul în care locuiau a fost cuprins de flăcări. Tatăl a reușit să îl scoată afară pe cel de-al treilea copil, un bebeluș de numai câteva luni. Din primele cercetări, incendiul a fost provocat de cei mici, care s-au jucat cu chibriturile.

Un băieţel care suferea de autism a murit într-un incendiu. Când au izbucnit flăcările, era singur în încăpere

Un incendiu a curmat viaţa unui copil de 10 ani, în oraşul maramureşan Borşa. Băiatul era singur în cameră, atunci când au izbucnit flăcările. A încercat să scape, dar nu a reuşit. Trupul său ars a fost găsit lângă uşă. Copilul suferea de autism şi ar fi trebuit supravegheat, aşa că Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Unchiul lui spune că nu se simte vinovat şi că îl lăsase singur foarte puţin.

Ultima Oră

Cele mai citite