Un băiețel de patru ani, speriat și îmbrăcat sumar, a fost găsit în scara unui bloc din București. Psihologul Karen Rosner: Va simţi acest abandon probabil pe tot parcursul vieţii

Un copil de 4 ani a fost găsit îngheţat într-o scară de bloc din Bucureşti. Poliţiştii i-au identificat pe tatăl şi bunicul acestuia, care se fac vinovaţi de rele tratamente aplicate minorului şi abandon de familie. Copilul a fost plasat într-un centru al Direcţiei de Asistenţă Socială.

Mama care și-a abandonat băiețelul pe o stradă din Galați susține că mai întâi ar fi cerut ajutorul Protecției Copilului. Informații cu impact emoțional

Răsturnare de situație la Galați, în cazul mamei care și-a abandonat copilul de patru ani. Înainte de a-l lăsa pe băiat singur pe stradă, femeia a mers cu el la Direcția pentru Protecția Copilului. Numai că angajații de acolo nu au ajutat-o. Mama, reținută inițial pentru 24 de ore, este cercetată acum sub control judiciar. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Un bebeluș de două luni a fost abandonat la marginea unui drum în județul Olt

O descoperire mai puțin obișnuită a fost făcuta în județul Olt, în urmă cu două seri. La marginea unui drum care leagă două localități a fost găsit un copil, învelit într-o pătură. Un localnic l-a observat și a alertat autoritățile. Bebelușul a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, apoi va fi dat în grija statului. Polițiștii caută persoana care a abandonat bebelușul. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care va pot afecta emoţional!

Ultima Oră

Cele mai citite