Miercuri 18 iunie 2025 | București 22˚C / Mai mult noros

Beatrice Mahler, managerul Institutului "Marius Nasta": Surprinzător modul în care sindromul post-COVID este prezent la pacienţi care au avut forme uşoare. Afectarea pulmonară este ca cea a persoanelor care au mai mult de 20 de ani de fumat

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, consideră că este surprinzător modul în care sindromul post-COVID îşi face simţită prezenţa la pacienţii care au avut forme uşoare, mulţi dintre aceştia acuzând la evaluare tuse, oboseală la efort, infecţii respiratorii repetate.

Coronavirusul trece, dar urmările rămân. Studii recente arată că bolnavii care ajung la ATI pot dezvolta afecțiuni psihologice. Specialiștii atrag atenția asupra importanței monitorizării stării de sănătate și după externare

Dintre persoanele care au trecut prin boală, dar cu forme mai grave, unele rămân cu sechele neurologice şi pulmonare. Specialiştii atrag atenţia asupra importanţei monitorizării stării de sănătate şi după externare. Studii recente realizate în Marea Britanie arată că bolnavii care ajung la ATI pot dezvolta afecţiuni psihologice.

Tot mai multe minore devin mame înainte de vreme

Sunt ele însele copii, dar au dat viață deja altor copii, fără să fie pregătite să înfrunte viață. Sunt minore și au devenit mame înainte de vreme. Acestea nu sunt povești răzlețe, ci, din păcate, s-au transformat într-un adevărat fenomen.

Ultima Oră

Cele mai citite