comunitate
Poliţiştii rutieri vor putea, printr-o nouă lege, să ridice maşinile parcate pe trotuare. Deputaţii au adoptat o propunere legislativă în acest sens. Până acum, cei de la Rutieră puteau ridica doar maşinile parcate pe şosea. Iniţiatorul acestui proiect, deputatul USR Cătălin Drulă, a explicat că, astfel, autorităţile vin în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi sau al persoanelor însoţite de copii mici, care sunt nevoite să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele, de multe ori, sunt ocupate de maşini. Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, a explicat, la TVR Info, de ce este de așteptat ca măsura să aibă efecte bune și de ce decizii în plus mai e nevoie.

Klaus Iohannis: Parteneriatul Strategic cu SUA a avut un rol determinant în transformarea democratică a țării noastre
Președintele României, Klaus Iohannis, salută aniversarea astăzi, 11 iulie 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.
IAȘI | Incidente la marşul LGBTQ, la care au participat sute de persoane. Au fost aruncate fumigene și ouă
Marș al comunității LGBTQ la Iași. Aproximativ 500 de persoane au mers prin oraș de la Universitate până la Palatul Culturii și au cerut respectarea diversității și drepturi egale. În paralel, câteva sute de persoane au protestat împotriva marșului, au strigat lozinci și au huiduit. Jandarmii au dat amenzi: trei dintre protestatari, care au aruncat cu diverse obiecte sau cu fumigene, trebuie să plătească între 500 și 2.000 de lei.
Autoproclamatul guru din Hunedoara, sub control judiciar. Bărbatul s-a plâns de condiţiile din detenţie
Liderul comunităţii "Copiii Soarelui" a fost adus astăzi în faţa instanţei. Autoproclamatul guru Adi de la Brad a contestat arestul preventiv și s-a plâns de condițiile din detenție. Mai mult, auto-intitulatul lider spiritual a invocat probleme grave de sănătate care i-ar pune viaţa în pericol. Informaţii cu impact emoţional!

De Ziua Copilului, un loc emblematic este redat celor mici. Ministerul Educației deschide Baza Cireșarii din Capitală pentru comunitatea locală
De 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, Ministerul Educației redeschide vechiul Parc al Copilului - așa cum se numea la inaugurare, în anul 1947 - actuala Bază Cireșarii a Clubului Copiilor din sectorul 1 al Capitalei. Baza Cireșarii va fi deschisă pentru comunitatea locală în intervalul orar 8.00 - 20.00 (sâmbăta și duminica) și în intervalul orar 15.00 - 20.00 în zilele lucrătoare. Pe lângă lucrările de anvergură care au fost realizate deja aici în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, vor mai fi făcute un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, vestiare, vor fi amenajate alei pietonale, spații verzi. De asemenea, baza va avea și o instalație pentru iluminat nocturn.
EXCLUSIV | Francezii își dau întâlnire la "Sărbătoarea Vecinilor". Iniţiativa aparţine unui francez de origine română
În aceste zile, francezii își dau întâlnire la "Sărbătoarea Vecinilor". Este o petrecere prin care oamenii luptă cu singuratatea care se instalează în marile orașe, din cauza stilului de viata solicitant. De la prima ediție, cea din 1999, tot mai multe comunități organizează astfel de sărbători ale prieteniei.
O mamă și cei șapte copii ai săi au primit o casă construită de voluntari, din donații
Localnicii dintr-un sat timişean s-au mobilizat şi i-au făcut o surpriză unei familii nevoiaşe. Oamenii au construit din banii lor şi din donaţii o casă pentru o mamă şi cei șapte copii ai ei. Bucuria celor mici a fost reală recompensă pentru cei care au ridicat casa.
Afaceri în mediul rural: Doi tineri antreprenori din Vaslui au revenit la sat ca să-și facă o fermă
Un premiu pentru un întreprinzător din mediul rural s-ar putea traduce printr-un beneficiu al întregii comunităţi. Iniţiativele de afaceri din lumea satului înseamnă ambiţie, punct de plecare material şi intuiţie. O tânără din comună Fălciu, judeţul Vaslui a întrunit toate aceste condiţii şi este pe punctul de a ridica o construcţie care să închidă circuitul de producţie agricolă a fermei pe care o administrează împreună cu soţul ei.
Ludovic Orban: Am votat pentru oameni care îmi garantează că pot să îmbunătățească viața comunității
Premierul Ludovic Orban a declarat că a votat pentru candidații care pot să îi garanteze că pot îmbunătăți viața oamenilor din comunitățile locale.
- 1
- 2