Revoluția anticomunistă din 1989 - 21 decembrie, începutul sfârșitului. Ziua în care apar primii eroi din Capitală

Revoluționari, rude ale celor căzuți în decembrie 1989, dar și demnitari au comemorat azi începutul revoltei aniticomuniste în Capitală. În urmă cu exact 33 de ani, un miting organizat de comuniști în față Comitetului Central al PCR, care ar fi trebuit să înfiereze evenimentele de la Timișoara, a scăpat de sub control și s-a transformat în începutul sfârșitului pentru dictatura lui Nicolae Ceaușescu.

„Pe aici nu se trece!” - În 6 august, se împlinesc 104 ani de la marea bătălie de la Mărășești

„Pe aici nu se trece!”, deviza născuta pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor a intrat in istorie prin jertfa a peste 27.000 de români care au tinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în iulie şi august 1917. "Întru slava eroilor neamului" au fost ridicate un mare Mausoleu la Mărăşesti, cel mai impunator din ţară, şi un altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au rămas pentru totdeauna în conştiinţa românilor.

„Pe aici nu se trece!” - 103 ani de la marea bătălie de la Mărășești

„Pe aici nu se trece!”, deviza născuta pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor a intrat in istorie prin jertfa a peste 27 000 de români care au tinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în iulie şi august 1917. "Întru slava eroilor neamului" au fost ridicate un mare Mausoleu la Mărăşesti, cel mai impunator din ţară, şi un altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au rămas pentru totdeauna în conştiinţa românilor.

Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Comemorarea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, în direct la TVR1

„Pe aici nu se trece!”, deviza născuta pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor a intrat in istorie prin jertfa a peste 27 000 de români care au tinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în iulie şi august 1917. "Întru slava eroilor neamului" au fost ridicate un mare Mausoleu la Mărăşesti, cel mai impunator din ţară, şi un altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au rămas pentru totdeauna în conştiinţa românilor.

Ultima Oră

Cele mai citite