Un sistem automatizat pentru captarea gunoaielor din râuri a fost dat în folosință în județul Bihor

Munți de deșeuri curg la vale la fiecare ploaie mai serioasă, distrugând iremediabil natura. O problemă pe care România o are de ani de zile, însă autoritățile mai mult au închis ochii. O soluție modernă care ar putea rezolva problema a fost dată în folosință la Tulca. Acolo, printr-un sistem automatizat, gunoaiele sunt strânse, iar apa curge, mai departe, curată.

Deșeurile rezultate în urma lucrărilor de renovare, colectate în saci speciali la Iași

În perioada pandemiei, mulți dintre noi am stat mai mult pe acasă și ne-am gândit să ne renovăm locuințele. O problemă care apare de fiecare dată este aceea a deșeurilor provenite din lucrările de renovare: moloz, mobilier vechi, tâmplărie. De multe ori, acestea sunt aruncate la ghenele de gunoi, deși este interzis. De acum, ieșenii au la dispoziție un nou serviciu public prin care se pot debarasa de aceste deșeuri. Societatea Salubris va colecta deșeurile provenite din lucrările de renovare, folosind utilaje speciale.

Taxă pe pet, sticlă și doză din aluminiu, din 2021

Începutul anului viitor ar putea aduce în România taxă pe peturi, sticle și doze din aluminiu. Adică un sistem prin care oamenii plătesc ambalajul, iar când îl returnează primesc banii înapoi. Până acum, toate inițiativele de acest gen au fost sortite eșecului. Statisticile arată că la noi jumătate din ambalajele care ar putea fi reciclate nu se mai întorc niciodată în fabrici.

Unde aruncăm măștile de protecție și mănușile folosite

Foarte multă lume se întreabă unde să arunce măștile și mănușile folosite, fără a contamina pe alţii. Primarii și reprezentanții companiilor de salubritate spun că le putem arunca în pubelele folosite în mod normal pentru gunoiul menajer. Deșeurile speciale sunt colectate separat doar de la centrele de carantină sau de la persoanele aflate la izolare.

Primul centru municipal de colectare a deșeurilor din gospodăriile private, deschis în urmă cu 3 ani la Iași

România stă pe o groapă de gunoi care poate produce, anual, sute de mii de euro. În schimb, pentru că nu aruncăm selectiv şi nu avem infrastructura necesară nu știm să valorificăm asta. România reciclează doar 3% din deșeuri, iar specialiștii spun că "Tot deşeul este valoros!". Europenii știu asta, noi mai puțin. Țara noastră se situează pe ultimele poziții în Europa la nivel de reciclare. Este fruntașă, in schimb, la capitolul deșeuri municipale duse la groapa de gunoi. În țările occidentale, doar 1 procent dintre deșeurile municipale ajung la groapa de gunoi. Până acolo mai avem de reciclat. Unul dintre cele mai des întâlnite tipuri de deșeuri îl reprezintă fără îndoială aparatele electrocasnice vechi.

Ultima Oră

Cele mai citite