circulaţie rutieră
Un autoturism a derapat și a căzut 25 de metri într-o râpă din Sinaia aflată pe marginea șoselei. Incidentul a avut loc la ieșirea din stațiune spre Bușteni.
Un TIR a derapat pe un pod și a căzut de la peste cinci metri înălțime pe o cale ferată
Circulația trenurilor a fost întreruptă între Târgoviște și Ploiești, în județul Dâmbovița, după ce un TIR a ajuns pe calea ferată. Mastodontul a derapat pe un pod și a căzut de la peste 5 metri înălțime. Șoferul a scăpat cu viața. După 6 ore, autotrenul a fost scos de pe calea ferată și repus pe șosea.
Trafic rutier oprit temporar pe podul Calafat - Vidin pentru lucrări de reparație
Circulația rutieră pe podul Calafat - Vidin va fi întreruptă pentru lucrări de întreținere și reparație, luni, 25 septembrie, între orele 13:00 - 15:00 și joi, 28 septembrie, între orele 13:00 - 15:00, au anunțat vineri reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu.
Circulația rutieră, deviată vineri în zona Pasajului Chiajna-Dragomirești, de pe Centura București
Conform unui comunicat CNAIR, circulația rutieră va fi deviată vineri, 4 august, în zona Pasajului Chiajna-Dragomirești, de la km 57+740 de pe Centura București, pentru lucrări executate în vederea construcției pasajului.
Şcoala... pe zebră. Studenţi voluntari şi poliţişti îi învaţă pe elevi regulile de circulaţie
Elevii de clasa a III-a vor descoperi în detaliu semestru regulile de circulaţie rutieră. Poliţişti şi studenţi de la psihologie vor merge în şcoli să le explice celor mici cât de rău pot fi accidentaţi dacă sunt neatenţi la maşini.
Infotrafic: Circulație rutieră îngreunată de ceață pe A1 București-Pitești și în județele Vrancea și Botoșani pe DN2, respectiv DN29B și DN2
Traficul rutier este îngreunat marți dimineață din cauza ceții pe autostrada A1 București - Pitești, unde pe anumite sectoare vizibilitatea este de sub o sută de metri, și pe DN2 (E85) în județul Vrancea, DN29B Botoșani - Dorohoi, precum și pe DN29C Botoșani - Vârfu Câmpului, cu o vizibilitate ce scade pe alocuri la sub 50 de metri, potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Mehedinți: Accident soldat cu un mort pe DN 6; traficul rutier blocat între Orșova și Băile Herculane
Circulația rutieră este închisă, joi dimineața, pe Drumul Național 6 între orașele Orșova și Băile Herculane din cauza unui accident rutier în care un bărbat și-a pierdut viața și un altul a fost transportat la UPU Drobeta Turnu Severin.
Misiuni dificile pentru angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Moldovei
Atât în Iaşi cât şi în Bacău, salvatorii au fost chemaţi să ajute la transportarea spre spital a unor pacienţi din zone în care nu se putea ajunge cu maşina. Joi, nu mai sunt drumuri judeţene blocate în Moldova, cu excepţia a trei sectoare închise preventiv în judeţul Bacău.
Traficul pe Autostrada Soarelui a fost redeschis
Traficul pe Autostrada Soarelui a fost redeschis, după aproape trei zile de când circulaţia fusese interzisă din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului. Marius Popescu a transmis de la Drajna.

