Poliţia austriacă a întreprins miercuri o serie de percheziţii domiciliare la nivel naţional la persoane din mişcarea anti-vaccinistă, suspectate de trafic de certificate de vaccinare false pentru uz propriu sau al unor apropiaţi, transmite AFP.
Autoritătile italiene au suspendat zeci de profiluri online ale traficanților de certificate false de vaccinare. Prețul variază între 100 și 500 de euro, plătibili inclusiv în bitcoin şi se fac reduceri pentru cei care cumpară pentru toată familia.
Anchetă de amploare în Vâlcea într-un dosar în care ar fi vorba de vaccinarea la chiuvetă. Personalul din centrul de vaccinare din comuna Mihăești este suspectat că ar fi eliberat contra cost certificate verzi unor localnici, care, în realitate, nu s-au imunizat anti-COVID. Pentru fiecare certificat fals eliberat, angajații centrului ar fi primit între 200 și 300 de euro. Potrivit anchetatorilor, banii s-au dat în cabinetele medicale, iar negocierile cu cei care au solicitat certificatele s-au purtat la telefon.