cerbul de aur 2018
După decernarea premiilor, este şi un prim moment de bilanţ pentru Cerbul de Aur, iar duminică seară este o ediţie dedicată Centenarului. Sunt fericiţi toţi premianţii, sunt încântaţi toţi artiştii celebri care au urcat pe scenă, publicul a fost, nu de puţine ori, în extaz.
Marele Trofeu al Festivalului Internațional Cerbul de Aur 2018 a fost câștigat de Inis Neziri, din Albania! Principalele momente ale serii de gală
Inis Neziri, o cântăreață de 17 ani din Albania, este câștigătoarea Marelui Trofeu Cerbul de Aur! Premiul i-a fost înmânat de Luminița Dobrescu, prima cântăreaţă din România care a câştigat trofeul. Belgianul Olivier Kaye a obținut două premii la ediția din acest an a Festivalului Internațional: premiul I și premiul publicului. Ovidiu Anton a câștigat Premiul Presei, iar Raluca Blejușcă Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti. În seara de gală a festivalului, pe scena din Piața Sfatului au urcat Nicole Scherzinger - lead singer al trupei Pussycat Dolls -, Edvin Marton, Eleni Foureira, The Motans și Carla’s Dreams!
Cerbul de Aur, seara a treia. Mii de spectatori au cântat și au dansat la recitalurile susținute de James Blunt, Horia Brenciu și Delia
O seară plină de emoţie la Cerbul de Aur. Dar şi momente care au entuziasmat publicul. James Blunt a avut un recital de excepţie: a cântat şi pentru militarii români răniţi în teatrele de război cu care s-a intâlnit apoi în culise. Au susținut recitaluri și Horia Brenciu, și Delia. Totul a fost transmis în direct şi în exclusivitate la TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD.

După recitalul de la Cerbul de Aur, James Blunt s-a întâlnit cu un grup de militari români răniți în Irak și Afganistan
Artistul britanic James Blunt a vrut să-i cunoască pe militarii români răniţi în teatrele de război și s-a întâlnit cu unii dintre aceștia în culise, după ce a susținut un recital la Festivalul Internațional Cerbul de Aur, de la Brașov.

Trofeul Cerbul de Aur, decernat în această seară. Emoții pentru cei 18 concurenți. În direct şi în exclusivitate la Televiziunea Română
În această seară, la Gala Festivalului Cerbul de Aur, vom afla câștigătorii Concursului internațional de interpretare din Piața Sfatului din Brașov. România este reprezentată de Dora Gaitanovici, Ovidiu Anton și Raluca Blejuşcă. Vor susține recitaluri Nicole Scherzinger, Edvin Marton, The Motans, Eleni Foureira, Carla’s Dreams. În direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Moldova, TVR Internațional și TVR HD, de la ora 20.30.
Artistul britanic James Blunt urcă pe scena Festivalului Cerbul de Aur, în recital. Vedeta Pussycat Dolls, Nicole Scherzinger, a sosit în România
James Blunt, Horia Brenciu & HB Orchestra şi Delia susţin recitalurile serii la Festivalul Internațional Cerbul de Aur. În direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD.

Violonistul Edvin Marton a cântat deghizat pe Strada Republicii din Brașov la vioara Stradivarius
Violonistul Edvin Marton a cântat la vioara sa Stradivarius, deghizat în cântăreț ambulant, pe Strada Republicii din Brașov. A fost recunoscut rapid de trecători care l-au aplaudat și i-au cerut autografe sau să facă selfie cu el.
James Blunt, Horia Brenciu și Delia vor susține recitaluri în a treia seara a festivalului Cerbul de Aur
Astăzi, în a treia seară a festivalului Cerbul de Aur, cei 18 concurenți vor reveni pe scenă pentru a interpreta câte o piesă românească și melodii din repertoriul personal.
Emoții mari în a doua seară a festivalului Cerbul de Aur. Joi seara a început concursul de interpretare
Emoții mari în a 2-a seară a festivalului Cerbul de Aur. Aseară a început concursul de interpretare. Pe scenă au urcat cei 18 concurenți. Nouă dintre ei au interpretat melodii românești, iar ceilalți au cântat melodii din repertoriul personal. Seara s-a încheiat după ora 1 cu un show incendiar susținut de Loredana.