casa cora
Ies la suprafață noi dezvăluiri în cazul azilelor groazei din Ilfov. Victimele erau bătute de angajați şi lăsate în condiţii mizere, după cum reiese din stenogramele de la dosar. Mai mult, personalul le fura bătrânilor chiar și mâncarea și hainele trimise de familii. Patru dintre suspecții cercetați în cazul căminelor de bătrâni de lângă București au fost arestați preventiv. Printre aceştia, Ştefan Godei, administratorul unui centru, fost vice-preşedinte al Tineretului PSD.
Patru inculpaţi au fost arestaţi preventiv în dosarul azilelor pentru vârstnici. Alţi 11 suspecţi sunt în arest la domiciliu, iar 9 sunt plasaţi sub control judiciar
Judecătorii au luat primele măsuri în dosarul deschis în scandalul azilelor pentru vârstnici. Patru inculpaţi au fost arestaţi preventiv. Printre aceştia, administratorul unui centru, Ştefan Godei, fost vice-preşedinte a Tineretului PSD.