Casa Albă
Încet-încet, întreaga lume intră în spiritul sărbătorilor. Se deschid târguri de Crăciun în marile orașe din lume; se împodobesc brazi, se aprind luminițe. Atmosfera e peste tot una de sărbătoare, dar în mijlocul unor măsuri drastice de securitate.
A sosit bradul de Crăciun la Casa Albă
Soţii Trump au ieşit să întâmpine personal caleaşca în care era bradul de Crăciun pentru Casa Albă.
Războiul lui Trump cu presa. Lui Jim Acosta, corespondent CNN, i-a fost suspendată acreditarea la Casa Albă
Războiul dintre Donald Trump şi presă a mai avut parte de o nouă bătălie la conferinţa de după alegeri. După un schimb de replici foarte dur cu un jurnalist CNN, acestuia din urmă i-a fost suspendată acreditarea la Casa Albă.
„Fac parte din rezistenţa din interiorul administraţiei Trump”. Un oficial american de rang înalt scrie în New York Times împotriva preşedintelui american
Sub titlul „Fac parte din rezistenţa din interiorul administraţiei Trump”, cotidianul New York Times a publicat miercuri un articol de opinie scris de un oficial american de rang înalt, a cărui identitate nu este dezvăluită, la cererea acestuia. Preşedintele Statelor Unite a reacţionat acuzându-l pe autor de laşitate.
Trump s-a răzgândit. Președintele SUA consideră că Rusia a manipulat alegerile
Președintele Donald Trump încearcă să-și repare imaginea, grav afectată după întâlnirea cu omologul rus de la Helsinki. Trump și-a schimbat poziția și afirmă acum că, da, Rusia s-a amestecat în alegerile prezidențiale americane din 2016.
Președintele Donald Trump a recunoscut o greșeală de exprimare din conferința cu Vladimir Putin
Președintele Trump încearcă să tempereze furtuna politică declanșată în SUA după reacția sa slabă în fața lui Vladimir Putin, pe tema amestecului Rusiei în alegerile americane. A admis că s-a exprimat greșit într-o frază rostită in conferința de la Helsinki. Apoi a spus că niciun președinte nu a fost atât de dur cu Rusia cum a fost el. Iar când s-a referit la serviciile de informații americane, a rămas pe întuneric.
Donald Trump, criticat de o lume întreagă. El este acuzat că a devenit marioneta lui Vladimir Putin
Președintele Donald Trump este criticat de o lume întreagă: tări aliate, presă, propria echipă, politicieni democrați și republicani, foști șefi ai serviciilor secrete. Toți sunt de acord: Trump a greșit la Helsinki și a devenit marioneta lui Vladimir Putin. Liderul de la Casa Albă are un singur răspuns: politica americană este stupidă.
Tensiuni în Orientul Mijlociu. Alertă în urma unor activități militare iraniene în Siria
După anunțul de la Casa Albă, încordarea a crescut brusc în Orientul Mijlociu. E alertă și mobilizare în Israel, în urma unor activități militare iraniene în Siria.
Lux şi eleganţă la Casa Albă. Dineul în cinstea soţilor Macron, primul dineu de stat din mandatul Trump
Lux şi bun gust - sunt cuvintele cel mai des folosite de ziarişti în relatările privind dineul de la Casa Albă, pe care soţii Trump l-au dat în onoarea preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi a soţiei sale, Brigitte. Este prima vizită de stat din mandatul lui Donald Trump.

