După ploi, vine canicula. Vor fi 36 de grade Celsius la începutul lui iulie

Ne pregătim pentru o lună iulie cu temperaturi caniculare, spun meteorologii. Gradele din termometru încep să crească şi vor ajunge şi la 36 de unităţi în primele zile din luna lui cuptor. Căldura excesivă se va resimţi în special în sudul şi sud-estul ţării, acolo unde ploile vor reveni abia de la sfârşitul lunii viitoare. Deşi vor fi greu de purtat, medicii ne recomandă să nu renunţăm la măşti.

Septembrie a venit cu temperaturi caniculare. Toamna adevărată va începe la sfârșitul lunii

A venit toamna, cel puțin în calendar, căci vara din termometre nu se lasă dusă! Caniculă vom avea și în următoarele zile, când se vor înregistra și 36 de grade Celsius în sudul țării. De altfel, meteorologii ne sfătuiesc să nu scoatem încă hainele groase. Luna septembrie va fi una capricioasă, cu temperaturi ridicate, averse însoțite de descărcări electrice și chiar de grindină.

Ultima Oră

Cele mai citite