caniculă
Pe parcursul zilei de vineri, vremea va fi în general instabilă și se va mai răcori puțin, însă în regiunile sudice indicele de temperatură-umezeală va fi tot ridicat. Începând cu orele amiezii, norii se înmulțesc și va ploua destul de mult în centrul, estul, sud-estul teritoriului cât și la munte. Cantitățile de apă vor depăși chiar și 50 de l/mp prin unele zone, iar izolat va fi grindină și se vor produce vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 34 de grade.
Cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată a fost în această săptămână. „Nu este un record pe care să îl sărbătorim și nu va fi un record pentru mult timp”
Săptămâna aceasta a avut loc cea mai caldă temperatură globală înregistrată vreodată, conform datelor oferite de două agenții de urmărire a climei, care acoperă mai multe decenii, conform CNN.
METEO. Atenționare de caniculă până la ora 21, în mai multe zone din țară
Atenționarea meteorologilor de caniculă rămâne în vigoare până la ora 21, în mai multe zone din țară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, însă nici ploile nu se lasă așa ușor și vor fi însoțite de fenomene meteo extreme.
Caniculă, dar și averse, vijelii și grindină în aproape toată țara. Meteorologii au emis cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică
Este încă o zi de caniculă, dar și cu furtuni violente care vor mătura aproape toată țara. Meteorologii au emis cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică.
Zile caniculare în sudul și estul țării. Meteorologii anunță noi recorduri de temperatură
Un val de caniculă lovește România zilele acestea, în condițiile în care lumea întreagă a început săptămâna cu cea mai mare temperatura medie de când se fac măsurători. Pentru a treia zi consecutiv, românii din sudul țării au respirat un aer încins. Meteorologii spun că temperatura resimțită s-a apropiat de 40 de grade.
România, între caniculă și furtuni. Cod portocaliu de instabilitate atmosferică
Încă o zi în care canicula şi furtunile violente pun stăpânire pe mare parte din ţară.
METEO. Vreme caniculară și fenomene meteo extreme
Atenționarea meteorologilor de caniculă rămâne în vigoare până joi la ora 21, în mai multe zone din țară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, însă nici ploile nu se lasă așa ușor și vor fi însoțite de fenomene meteo extreme.
Omenirea a înregistrat pe 3 iulie cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor meteorologice
Luni, 3 iulie 2023, a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată de meteorologi la nivel global, potrivit datelor transmise de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, citate de Reuters.
Disconfort termic și aer fierbinte în sudul și în vestul țării. În plină caniculă, locuitorii din Gorj nu pot lua apă de la fântână, din cauza inundațiilor recente
Trei zile caniculare, trei zile de respiro și din nou caniculă. Sunt avertismentele meterologilor pentru perioada următoare. Încă de astăzi, aerul a fost fierbinte în sudul și în vestul țării, cu temperaturi resimțite chiar și de 39 de grade și cu disconfort termic ridicat.

