Camp David - reuniune de familie vs. întâlniri hotărâtoare privind candidatura lui Joe Biden la prezidențiale

Informaţii contradictorii privind o reuniune pentru a decide soarta preşedintelui Joe Biden. Potrivit unor surse din presa americană, la Camp David, în prezenţa preşedintelui, ar avea loc astăzi discuţii privind eventuala sa retragere din cursa pentru Casa Albă. Însă, la scurt timp după apariţia acestor zvonuri, oficiali din staff-ul lui Biden au precizat că este vorba despre o simplă reuniune de familie.
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis

Ron DeSantis abandonează cursa pentru Casa Albă şi îl va susţine pe Donald Trump

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, perceput o vreme drept principalul rival al lui Donald Trump în cursa pentru nominalizarea republicană, a anunţat duminică că aruncă prosopul şi se raliază în spatele miliardarului în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, informează AFP.

Ultima Oră

Cele mai citite