camera lorzilor

Rusia a anunţat că va interzice intrarea pe teritoriul său a 154 de membri ai Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului britanic, ca represalii la sancţiunile care vizează majoritatea membrilor Consiliului Federaţiei Ruse, relatează AFP.

Camera Lorzilor respinge planul Guvernului Boris Johnson de modificare a Acordului Brexit
Camera Lorzilor a respins, marţi, proiectul de lege elaborat de Guvernul Boris Johnson în sensul modificării unor clauze ale Acordului Brexit, semnat de Marea Britanie în momentul retragerii din Uniunea Europeană.
Theresa May poate declanşa în orice moment Brexit-ul. Regina a promulgat legea
Brexitul este în linie dreaptă. Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii a promulgat legea ce autorizează Guvernul să înceapă procedura de ieşire din Uniunea Europeană. Potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului, invocarea Articolului 50 ar urma să se producă spre sfârşitul lunii.
Legea care autorizează Guvernul britanic să declanșeze Brexitul aşteaptă aprobarea Reginei
Guvernul britanic ar putea notifica, marţi, oficial Uniunea Europeană privind intenţia de a părăsi blocul comunitar, dacă regina promulgă o lege dată de Parlament în acest sens. Scoţia reia însă ideea unui referendum pentru independenţă, în perspectiva rămânerii în Uniune.
Îngrijorare în diaspora. Românii fără acte în regulă vor pleca din Marea Britanie
Românii din Marea Britanie sunt speriaţi de Brexit - mai ales cei fără acte, care nu au statut de rezident permanent. Parlamentul britanic a aprobat, luni, legea care permite Guvernului să înceapă întreg procedeul de ieşire a ţării din Uniunea Europeană. Legea va intra în vigoare după ce este aprobată de Regină.

Deputații britanici autorizează Brexitul, eliminând amendamentele Camerei Lorzilor. Analiza Orei de Ştiri
Deputații britanici au votat luni proiectul de lege ce autorizează guvernul să declanșeze Brexitul, la câteva ore după anunțul premierului scoțian privind intenția de a cere un nou referendum privind independența, transmite AFP, citată de Agerpres. Jurnalistul Victor Popa de la Londra a analizat situaţia la Ora de Ştiri.