călători
Stația de metrou Pipera se va închide în perioada 15 - 17 iulie, pentru modernizarea sistemului de control acces, iar trenurile vor circula doar până la și de la stația Aurel Vlaicu, informează, marți, Metrorex.
RATB schimbă parțial modalitatea de control începând de vineri; călătorii vor fi controlați la urcarea în mijloacele de transport
Regia Autonomă de Transport București (RATB) schimbă parțial modalitatea de control, astfel că, începând de vineri, în orele de vârf, echipe de control vor fi prezente în stațiile RATB cu flux major de călători și vor verifica la urcarea în vehicule existența titlurilor de călătorie.
STUDIU. Europenii petrec aproape 10 ore pe săptămână în mijloacele de transport
Europenii petrec, în medie, 9 ore și 35 de minute pe săptămână în mijloacele de transport, mașina fiind modalitatea de deplasare preferată chiar dacă cei care o folosesc se declară susținători ai metodelor de deplasare în comun, potrivit unui studiu publicat miercuri de Boston Consulting Group (BCG) și Institutul Ipsos, citat de AFP.
Frig în trenuri. Încălzirea nu funcţionează în vagoanele care circulă între Titu şi Bucureşti
În unele vagoane este aproape la fel de frig ca afară. Muncitorii care fac naveta din Dâmboviţa la Bucureşti simt frigul din vagoane în fiecare dimineaţă. Ei călătoresc îmbrăcaţi în geci, cu fulare şi căciuli, întrucât caloriferele din vagoane sunt bocnă.
CFR a anulat 44 de trenuri şi recomandă călătorilor să se informeze înainte de a pleca la drum
CFR Călători a anulat, marţi dimineaţă, 44 de trenuri, din totalul de 1.300 de garnituri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, potrivit listei publicate de companie.

