Profitul Hidroelectrica a scăzut cu 35% în 2024

Grupul Hidroelectrica a înregistrat rezultate operaţionale şi financiare în scădere în anul 2024, faţă de anul anterior, influenţate semnificativ de condiţiile hidrologice mai puţin favorabile.

Piețele au reacționat în urma votului din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Piețele au reacționat în urma votului din primul tur al alegerilor prezidențiale. Indicii Bursei de Valori București au fost în scădere pe toată durata zilei, în timp ce cotația leului a rămas stabilă. Analiștii se așteaptă ca pentru investitori să urmeze o perioadă de incertitudine, care va dura până după ce se va încheia și turul doi al alegerilor pentru funcția de președinte, timp în care există riscul ca și costul de finanțare al României să crească.

Investiții publice din împrumuturi private. CJ Cluj a strâns zeci de milioane de euro din vânzarea de obligaţiuni

Autorităţile din teritoriu recurg la metode ingenioase pentru a face rost de bani. Consiliul Judeţean Cluj a reuşit să strângă 76 de milioane de euro din vânzarea de obligaţiuni. Titlurile au fost cumpărate de unii investitori privaţi, iar acum sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti. E prima vânzare de obligaţiuni a unui consiliu judeţean, de mai bine de un deceniu. Banii vor fi folosiţi pentru modernizarea drumurilor județene și a unor spitale, dar şi pentru restaurarea unor monumente istorice, precum Castelul Bánffy.

Ultima Oră

Cele mai citite