Cea mai mare vânzare de acţiuni din istoria României. A fost coadă pentru Hidroelectrica. Perla energiei româneşti este evaluată la 50 de miliarde de lei

Românii au făcut coadă la acțiunile Hidroelectrica. Cererea a fost de aproape 5 ori mai mare decât oferta, aşa că oferta s-a încheiat la preţul de 104 lei pe acţiune, în scădere faţă de anunţul oficial, în timp ce numărul acţiunilor scoase la vânzare a crescut cu 10 procente. Cine a cumpărat pachetul minim de acţiuni rămâne doar cu o treime şi primeşte diferenţa de bani înapoi.

"Mă gândeam că e posibil să pierd din bani, dar m-am bazat pe cunoştinţe şi pe fler". Povestea primei investiții la bursă

Investiţiile pe bursă le-au adus câştiguri frumoase celor care au avut banii, curajul şi cunoştinţele pentru a cumpăra acţiuni la companii cu rezultate financiare bune. Printre cei care au decis în ultimii ani să îşi folosească astfel economiile se află ingineri sau contabili, care şi-au povestit prima experienţă pe bursă într-o carte editată de BVB.

Ultima Oră

Cele mai citite