Copiii cu vârsta de până la 14 ani, inclusiv nou-născuții, pot beneficia de noul buletin cu cip

Noutate absolută în ceea ce priveşte actele de identitate pentru minori. Copiii cu vârsta de până la 14 ani, inclusiv nou-născuții, vor putea beneficia de noua carte de identitate electronică cu cip, care va ține loc și de pașaport. În plus, cu ajutorul acesteia, românii vor putea genera semnătura electronică prin conectarea la anumite aplicaţii. Cei care nu doresc documente cu cip pot opta pentru o carte de identitate simplă.

5 milioane de cărţi electronice de identitate vor fi plătite prin PNRR. Copiii pot primi documentul chiar de la naștere

Şeful Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, a declarat, marţi, că minimum cinci milioane de cărţi electronice de identitate vor fi suportate din fonduri alocate prin PNRR. Părinţii vor putea primi cărți de identitate electronice pentru copiii lor, încă de la naştere, ceea ce va facilita circulaţia în Uniunea Europeană.

Direcția de Evidenţă a Populaţiei a anulat 1000 de adrese de domiciliu din actele de identitate ale unor cetățeni din Republica Moldova luați în spațiu la adrese unde figurează sute de locatari

Autoritățile fac ordine la adresele la care figurează sute de locatari. După o primă serie de verificări, 1000 de persoane din Republica Moldova, cu dublă cetăţenie, au domicliile din România anulate. E un abuz, susține o companie care îi ajută pe moldoveni să obțină aceste acte. A primit însă replică de la Direcția de Evidență a Populației: abuz este când un om ia în spațiu 200 de persoane, la o adresă, doar într-o zi.

Ultima Oră

Cele mai citite