bugetul pe 2019
Joi seară, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcție pentru Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor și pentru Daniel Suciu vicepremier și ministru al Dezvoltării.
Decizia președintelui privind bugetul pe 2019 va fi anunțată zilele următoare. Klaus Iohannis atrage atenția că proiectul adoptat de Parlament pune în pericol stabilitatea economică a țării
Președintele Klaus Iohannis critică bugetul pentru 2019, dar nu anunță încă dacă promulgă legea sau nu. A transmis prin purtătorul de cuvânt că bugetul nu este destinat dezvoltării și progresului României, ci bunăstării PSD. Pe de altă parte, reprezentanţii alianţei de la guvernare spun că toate criticile sunt declaraţii politice, fără argumente.

Structurile de forță sunt sunt subfinanțate. DIICOT și SRI susțin că bugetele alocate sunt insuficiente
DIICOT poate funcționa doar jumătate de an cu banii alocați în actualul proiect de buget pentru 2019. Structura antiteroristă a Ministerului Public a dat azi un comunicat. A avertizat că e grav subfinanțată. În aceeași situație este și o altă structura de forță: SRI. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, peste 80 la sută din banii pentru 2019 se vor duce pe salarii și pensii.

Primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, o acuză pe Gabriela Firea de „dezinteres total” pentru discutarea bugetului
Primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, o acuză pe edilul general al Capitalei, Gabriela Firea, de „dezinteres total” privind discutarea bugetului.
Primarii se tem că rămân fără bani. Edilii critică faptul că nu au fost consultaţi în elaborarea bugetului
Mult aşteptatul proiect de buget este gata şi urmează să fie prezentat public, cel mai probabil, mâine. Deşi nu ştim încă cifrele oficiale, au apărut deja critici. Primarii de municipii se plâng că nu au fost consultaţi în elaborarea bugetului şi se tem că nu vor avea fonduri suficiente.
Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să prezinte de urgenţă bugetul de stat pentru 2019
Preşedintele Klaus Iohannis cere Guvernului să prezinte de urgenţă bugetul de stat pentru 2019 şi să dea explicaţii privind existenţa unor probleme legate de alocarea banilor pentru acest an. În opinia şefului statului, întârzierea cu aproape două luni ridică semne de întrebare.
Viorica Dăncilă, despre proiectul de buget pe 2019: Sunt discuţii, ne dorim să îl adoptăm în Parlament până la sfârşitul sesiunii
Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că, în aceste zile, au loc ultimele discuţii privind proiectul bugetului de stat pe anul 2019 şi ''sunt şanse mari'' să fie adoptat de Parlament până la sfârşitul sesiunii.