Bucegi
Este risc însemnat de avalanşă la peste 1.800 de metri altitudine.
Iubitorii muntelui celebrează Ziua Sfinxului. Pasionații spun că megalitul emană puteri vindecătoare
A devenit aproape o tradiție ca, în fiecare an, pe 28 noiembrie, iubitorii muntelui să celebreze Ziua Sfinxului.
O turistă a murit după ce a căzut într-o râpă de pe Valea Jepilor Mici
Accident mortal pe Valea Jepilor Mici. Salvamontiștii prahoveni au intervenit pentru recuperarea trupului unei tinere care a murit după ce a căzut într-o râpă, în zona Brâna Caraimanului.
Instanță, după 7 ani de proces: Babele și Sfinxul din Bucegi aparțin de județul Dâmbovița
Babele și Sfinxul din Munții Bucegi se află în județul Dâmbovița. Justiția a decis astfel, după un proces care a durat șapte ani.
Crucea de pe Caraiman poate fi vizitată și la interior
După patru ani, Crucea de pe Caraiman, monument dedicat memoriei celor 30 de mii de militari căzuți în luptele de pe Valea Prahovei în Primul Război Mondial, poate fi vizitată și la interior.
Recital inedit în Bucegi. Un Stradivarius, o chitară și muzica lui Paganini au răsunat la Cabana Caraiman
În Bucegi a fost alertă de vijelie dar a răsunat maiestuos şi muzica lui Paganini. Vioara Stradivarius folosită de Alexandru Tomescu şi chitara lui Dragoș Ilie au cântat împreună sonate. Crestele masive şi văile liniștite au preluat sunetele şi au dus departe ecoul acestui recital inedit.
Avalanșă surprinsă în imagini pe Valea Caraiman. Salvamontiștii atrag atenția turiștilor să respecte indicațiile privind traseele închise pe timpul iernii
Imagini spectaculoase cu o avalanșă în desfășurare au fost surprinse în Bucegi de un salvamontist și postate pe rețelele de socializare. Filmarea a fost făcută din telecabină, pe traseul turistic Jepii Mici care trece prin Valea Caraimanului. Traseul este închis pe timpul iernii.
Trupul alpinistei care a murit de ziua ei în Bucegi a fost recuperat cu un elicopter, după aproape 3 săptămâni
Trupul alpinistei din Braşov care a decedat, în urmă cu aproape trei săptămâni, chiar de ziua ei, în Munții Bucegi, a fost recuperat, marţi, de salvamontiştii prahoveni, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.
28 noiembrie, ziua Sfinxului din Bucegi
Adepţii fenomenelor paranormale s-au pregătit de marele eveniment al piramidei energetice care se formează în ziua de 28 noiembrie, la ora 16.45. În ciuda codului galben de viscol, anunţat pentru sfârşitul de săptămână pentru zona înaltă a munţilor Bucegi, ghizii montani erau pregătiţi să însoţească turiştii care voiau să fie la poalele Sfinxului la acea oră.

