Președintele Iohannis, întâlnire cu șeful Parlamentului European. Au avut loc discuţii despre evoluţiile din Vecinătatea Estică a UE și parcursul european al Republicii Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, cu care a discutat despre evoluţiile de securitate din Vecinătatea Estică a UE, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, securitatea energetică, cu accent pe ultima propunere a Comisiei Europene privind taxonomia, pachetul de măsuri privind combaterea schimbărilor climatice şi extinderea spaţiului Schengen.

Iohannis, de la Bruxelles: Sunt foarte hotărât să combatem sărăcia energetică, adică orice român să își poată permite energia, curentul, gazul și încălzirea. În România, trebuie să modernizăm centralele nucleare

Klaus Iohannis a declarat, vineri de la Bruxelles, că este nevoie de abordări şi soluţii europene ferme la criza energetică, dacă prețurile vor crește în continuare. Cu privire la energia verde, președintele a arătat că în România trebuie să folosim centralele nucleare, să le modernizăm și să extindem energia electrică produsă în nuclear.

Președintele Klaus Iohannis: Dragi români, mergeți să vă vaccinați! De ce trebuie să dăm ascultare unora care vorbesc prostii în spațiul public și pe Facebook?

Klaus Iohannis a lansat de la Bruxelles un nou apel la vaccinare. El a subliniat că nu există altă soluție decât vaccinarea, trebuie să fim serioși și acceptam acest lucru. În toate statele europene pandemia a fost domolită prin vaccinare. Sunt rate de vaccinare de 80-90 la sută, a spus președintele.

BRUXELLES | Spectacol-test la Teatrul Regal Flamand. Miza organizatorilor este să ofere publicului spectacole cât mai sigure din punct de vedere igenico-sanitar

Se înmulțesc experimentele privind organizarea de spectacole în condiții de siguranță. După succesul concertului de la Barcelona, la care nu s-au înregistrat infectări, a venit rândul unui teatru din Bruxelles să joace o piesă în condiții de testare a participanților și de monitorizare a calității aerului în sala de spectacole.

BRUXELLES | Teama de vaccin și teoria conspirației. Asistenții medicali încearcă să schimbe mentalitatea scepticilor belgieni

"Lockdown-ul este inutil și menit doar să ne constrângă să ne vaccinăm. Este vorba numai despre interesul marilor concerne farmaceutice". Jumătate dintre infirmierii și asistenții medicali din partea francofonă a Belgiei refuză imunizarea. Mulți belgieni dau vina pe influența țării vecine, Franța, unde platformele de socializare abundă în știri false și teorii ale conspirației.

Ultima Oră

Cele mai citite