bristol
Violenţe la Bristol, în vestul Angliei, la finalul unui protest faţă de un proiect de lege ce suplimenta atribuţiile poliţiştilor în privinţa demonstraţiilor.

Efectele pandemiei: Șase vecine din Anglia au rămas însărcinate în aceeași perioadă. Natalitatea a scăzut în Europa
Pandemia a produs multe efecte atât în societate cât și în viața privată a oamenilor. Unul dintre acestea: europenii au făcut mai puțini copii. În Italia, de exemplu, natalitatea a scăzut cu 20 de pocente față de anii trecuți, iar în Germania 2020 a fost primul fără creștere demografică din ultimul deceniu. Însă, pe o stradă din Anglia, 6 vecine au rămas gravide în același timp.
Protestatară în locul unui negustor de sclavi. Locuitorii din Bristol s-au trezit cu o nouă statuie în centrul orașului
O nouă statuie a fost amplasată în Bristol, Marea Britanie, însă nu a putut fi admirată mai mult de o zi. Și asta pentru că fusese instalată fară aprobare.