Turnurile şi bastioanele din fortificaţia cetăţii vechi a Braşovului pot fi admirate de turişti doar pe dinafară

Adevărate bijuterii arhitectonice, turnurile şi bastioanele din fortificaţia cetăţii vechi a Braşovului pot fi admirate de turişti doar pe dinafară, pentru că interioarele rămân interzise vizitatorilor. Deşi, în ultimele două decenii, multe au fost restaurate, imobilele stau cu lacătul pe uşă. Sunt clădiri istorice aflate în litigiu, aşa că nici Consiliul Judeţean, nici Primăria Braşov nu îşi asumă dreptul de administrare.

Lecție de istorie inedită în Brașov

Personalități care au contribuit la dezvoltarea culturală și economică a orașului au fost reinventate. Turiștii și localnicii îi pot întâlni, vorbi și se pot fotografia cu Johannes HonterUs, George Baritiu și Apollonia Hirsher. Istoria este astfel repovestită pentru cei de azi.

Undă verde pentru vânătoarea de urși. Oficialii de la Mediu vor să introducă o cotă de intervenție de 175 de exemplare

Urșii și lupii pot fi vânați, în situații în care oamenii sunt în mare pericol. Va exista și o procedură de urgență pentru situațiile-limită. Deciziile au fost luate de ministerul Mediului după ce cinci sute de oameni din toată țara s-au adunat în fața instituției. Au protestat timp de câteva ore, disperați de atacurile urșilor și de lipsa de măsuri din partea autorităților.

Traseu turistic inedit în cartierul Şchei din Braşov, unde a fost prima moară care producea hârtie

În urmă cu 200 de ani, Braşovul era oraşul morilor. Cele mai multe procesau cereale, altele, albeau rufe. Tot acolo s-a construit şi prima moară din sud-estul Europei care producea hârtie. Pentru a readuce la viaţă vechile uliţe pitoreşti ale oraşului, o asociaţie a pregătit un traseu turistic prin cartierul Şchei, unde erau cele mai multe instalaţii hidraulice.

Ultima Oră

Cele mai citite