braconaj
Animalul, de şapte metri, era prins într-un năvod folosit pentru pescuitul de rechini. Mamiferul neajutorat a fost găsit şi eliberat de echipajul parcului acvatic Sea World.
Regina munţilor Carpaţi se întoarce. Numărul caprelor negre a crescut spectaculos în Bucegi
„Regina munţilor Carpaţi”, capra neagră, a fost ameninţată până de curând cu dispariţia, dar a găsit pe culmile Bucegilor un adevărat sanctuar. Datorită măsurilor de conservare din ultimii ani, specia prosperă. E un succes la care au contribuit vânătorii, administraţia Parcului Natural Bucegi şi Garda Forestieră Ploieşti.
Planuri de salvare a elefanților în Tanzania. Toate pahidermele sunt urmărite prin GPS
Braconajul înflorește în Africa; nu e zi în care să nu afli că sunt doborâte exemplare din specii protejate. Oamenii ucid animale sălbatice doar pentru a câștiga bani. Așa au ajuns elefanții în pericol, iar tanzanienii au decis ca fiecare pachiderm să aibă GPS. Va avertizăm că unele imagini au impact emoțional.
Războiul caviarului în România. Braconajul sturionilor este greu de oprit, pentru că instituțiile nu se înțeleg între ele
România a fost un mare producător de caviar. Acum, avem doar braconieri care prosperă din pescuitul ilegal de sturioni. Icrele negre, care se vând - de asemenea ilegal - şi cu 10 mii de euro kilogramul, înseamnă o avere. Pescuitul sturionilor este interzis până în 2021 şi există în derulare un program de microcipare şi monitorizare a celor mai scumpi peşti din Dunăre. Dar toată munca cercetătorilor poate deveni inutilă din cauza neînţelegerilor dintre instituţii.
Braconaj în Delta Dunării. Doi italieni sunt anchetați după ce au împușcat 20 de rațe pe teritoriul rezervației
România este raiul braconierilor, scriu cu litere de-o şchioapă ziarele italiene. Şi un nou caz descoperit în Delta Dunării arată că nu sunt departe de adevăr. Doi vânători italieni au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce împuşcau rațe pe un lac din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Pentru a nu intra în zona protejată, ocheau păsările de la distanţă, cu ajutorul lunetei. Până când au fost descoperiţi, au ucis 20 de rațe.
Șofer de ambulanță amendat în timp ce se deplasa spre un pacient
O ambulanţă care mergea spre un pacient a fost oprită două ore de Poliţie. Şoferul s-a ales cu o amendă pentru nerespectarea vitezei, după ce a lovit un porc mistreţ. Mai mult, a fost acuzat că face braconaj.
Braconaj la cerbi în pădurile Moldovei
În nordul ţării sunt zeci de braconieri care vânează ilegal cerbi ca să facă bani buni din vânzarea cărnii. Astăzi, un bărbat a fost prins la scurt timp după ce împuşcase doi cerbi adulţi. Anchetatorii cred că face parte dintr-o reţea aflată de mai mult timp în vizorul poliţiei.
140 de delfini au murit pe litoralul românesc de la începutul verii
Bilanț trist al unui ONG care se ocupă de protejarea delfinilor din Marea Neagră. De la începutul verii, 140 de mamifere au murit pe litoralul românesc, din cauza rănilor provocate de plasele pescărești. Salvarea ar putea veni de la folosirea unor dispozitive care emit sunete care-i gonesc pe delfini. Pescarii însă nu au încredere în ele. Așa că Ziua Delfinului, sărbătorită în fiecare an pe 5 august, rămâne o zi de doliu.
Pui de urs, găsiți morți într-o pădure de lângă Vatra Dornei
O ursoaică și doi pui au fost găsiți morți într-o pădure de lângă Vatra Dornei. Lângă cadavrele celor trei animale era și un al treilea pui de urs în viață. Ursulețul rămas singur a murit și el, joi dimineață.

