Bistriţa
Frumusețea orașelor medievale din Transilvania suferă în ultimul vreme pentru că timpul a afectat clădirile istorice, de o valoare inestimabilă. La Bistrița, centrul vechi al orașului a trecut prin mai multe proiecte de restaurare de-a lungul anilor. A venit și rândul porților, adevărate monumente istorice și de arhitectură. Organizații neguvernamentale, dar și localnici contribuie ca să le repună în valoare.
Acţiune de amploare a DIICOT Bistriţa împotriva traficanţilor de ţigări. Ancheta ar viza şi un poliţist
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa împreună cu SCCO Bistriţa au efectuat, marţi dimineaţă, 40 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi sedii de firme într-un caz de contrabandă cu ţigări, în anchetă fiind vizat şi un poliţist.
Gospodărie dintr-o comună bistrițeană, vizitată de urs. Localnicul a fost la un pas de a se întâlni cu ursul în propria curte
Un localnic din comuna bistrițeană Miceștii de Câmpie a fost la un pas de a se întâlni cu un urs în propria curte. În timpul nopții a auzit zgomote, iar când a ieșit din casa s-a îngrozit de ceea ce a văzut.
Accident la vânătoare în Bistrița. Un bărbat a fost împușcat în picior de unul dintre vânătorii care urmăreau un mistreț
Accident la vânătoare în Bistrița. Un bărbat a fost împușcat în picior de unul dintre vânătorii care urmăreau un mistreț. Se pare că proiectilul ar fi ricoșat dintr-un copac. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili dacă a fost într-adevăr un accident. Bărbatul rănit este în afara oricărui pericol.
Ora de limba română, în limbaj vulgar
O profesoară de la colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița și-a șocat elevii care participau online la ora de limba romană. Aceasta a folosit un limbaj vulgar pentru a le explica elevilor intriga poveștii "Fata de împărat și fiul văduvei" de Petre Ispirescu. În urma înregistrării apărute în presa Inspectoratul Scolar Județean Bistriță a declanșat o anchetă.
Investiții medicale de amploare la Bistrița! Spitalul va avea heliport
Spitalul Județean de Urgență se pregătește de inaugurarea celui de-al treilea heliport din țară, după cele din Oradea și București. Acesta va fi destinat pacienților în stare gravă care necesită transport către clinici universitare din alte orașe. Spitalul Județean de Urgență Bistrița își va moderniza și Unitatea de Primiri Urgențe și secțiile sale exterioare din oraș.
Noi localități pe harta roșie a pandemiei. Orașul Bistrița a intrat în carantină de joi dimineață
Pandemia pune pe harta României tot mai multe puncte roșii, de la o zi la alta. Noi localități intră în carantină, iar restricțiile sanitare se extind tot mai mult. Orașul Bistrița a intrat în carantină de joi dimineață, de la ora 5.00, pentru o perioadă de 14 zile.
Orașul Bistrița intră în carantină de vineri, de la ora 5.00
Orașul Bistrița va intra în carantină de vineri dimineață, de la ora 5.00, a anunțat joi Prefectura județului Bistrița-Năsăud.
Plantație de canabis ascunsă în pădure. Două persoane au fost reținute și alte două se află sub control judiciar
Plantație de canabis descoperită într-o zona împădurită din Bistrița. Cultura a fost începută de un bărbat din localitatea Tureac, la începutul anului.

