Patriarhia Română declară 1 octombrie Ziua persoanelor vârstnice. Va fi menționată în calendarul creștin-ortodox

Mai multe hotărâri au fost aprobate săptămâna aceasta de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, printre care şi cea de uniformizare a titulaturii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi a icoanei Sfântului, precum şi declararea de către Patriarhia Română a zilei de 1 octombrie ca zi a persoanelor vârstnice. Această zi va fi menționată în calendarul creştin-ortodox la rubrica zilelor şi datelor importante.

Arhiepiscopia Sibiului vrea interzicerea filmului "Arsenie. Viața de apoi”. Documentarul urmează să fie difuzat la Festivalul ASTRA Film

Arhiepiscopia Sibiului cere interzicerea documentarului Arsenie-Viața de apoi, la festivalul Astra Film, care va începe luna viitoare. Filmul vorbește despre viața fostului părinte înmormântat la mănăstirea Prislop de lângă Hunedoara într-o manieră pe care preoții de la Sibiu nu o agreează. Aceștia consideră că pelicula face parte dintr-un „demers neomarxist", care va aduce un „prejudiciu de imagine" Bisericii Ortodoxe Române. Regizorul face apel la "libera exprimare", iar reprezentanții Festivalului transmit răspicat că nu vor cenzura filmul.

BOR: Patriarhia Română dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, „un surogat al căsătoriei şi un element destructurant al ordinii spirituale şi morale din societate”

Patriarhia Română, în consonanţă cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, afirmă purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, după decizia CEDO, care condamnă România că nu recunoște și nu protejează familiile formate din persoane de același sex.

“Donează sânge, salvează o viață! 590 de litri de sânge în patru zile de donare în cadrul campaniei organizate de Patriarhie și de Jandarmeria Română

În perioada 24-27 aprilie 2023, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale împreună cu personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale „Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au reuşit să colecteze 590 de litri de sânge.

Propunere în Săptămâna Mare: Paștele ortodox și cel catolic, în același timp. O "reparare" este dorită și de fețele bisericești. Motivele decalajului, paradoxal, tot dintr-o dorință de comuniune

Discuții despre schimbarea datei Paştelui, cu doar câteva zile înainte de Înviere. Fostul ministru de Externe și ambasador la Vatican Teodor Baconschi și scriitorul Adrian Papahagi propun ca Paștele catolic și cel ortodox să fie sărbătorite la aceeași dată. Și Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, crede că ar fi o idee bună. Propunerea creează deja controverse.

Pelerinaj de Florii, în Capitală, în ajunul Intrării Domnului în Ierusalim

Pelerinaj de Florii în București, sâmbătă, în ajunul Intrării Domnului în Ierusalim, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor. Vor participa ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov, anunță biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Religia ca materie la bacalaureat. Marcel Ciolacu: O campanie de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române

Religia la Bacalaureat, dezbateri și controverse. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus aseară, la o televiziune de ştiri, că progresiștii din România duc o campanie de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române după ce cultele au cerut ca Religia să fie introdusă ca materie opțională la examenul de Bacalaureat. Potrivit acestuia, este vorba despre o istorie a religiilor ca obiect de studiu şi nu religia într-un sens habotnic.

Ultima Oră

Cele mai citite