Donald Trump, conferință de presă cu Volodimir Zelenski: Ucraina ar putea obține licențe pentru producția de rachete Patriot

Volodimir Zelenski și Donald Trump la summitul NATO de la Ankara/Profimedia Images
8 iulie 2026, 17:18

Summitul de la Ankara vine cu decizii istorice: Aliații au semnat o declarație privind Articolul 5. Trump spune că vrea să păstreze SUA în NATO, iar președintele american s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a anunțat că va vorbi și cu Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina. Trump a anunțat că ar putea exista un acord cu Ucraina pentru producerea de rachete Patriot.

Președintele american Donald Trump a fost întrebat la conferința de presă cu omologul său ucrainean dacă ar fi de acord ca Europa să producă rachete Patriot pe plan intern, pe baza unei licențe americane.

„Vom discuta despre asta”, a răspuns liderul de la Casa Albă, care a subliniat că este vorba de o armă „defensivă” și că îi place acest aspect. El a afirmat apoi că SUA ar fi dispuse să accepte acorduri de licențiere pentru rachetele Patriot. „Tocmai mi-a spus o păsărică despre faptul că le vom acorda dreptul de a produce rachete Patriot. Le vom arăta cum se face”, a declarat Trump.

Întrebat despre o cale „pragmatică” de a pune capăt agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. președintele american a răspuns: „Vor ajunge la o înțelegere”.

„Această înțelegere se află în lucru de mult timp. Are părți pozitive și negative. Ei știu despre ce este vorba. El știe mai bine decât oricine despre ce este vorba.” Președintele SUA a comparat situația cu aceea a doi copii care se bat într-un parc și a subliniat că „uneori trebuie să-i lași să se bată”. L-a lăudat pe Zelenski pentru că „face o treabă extraordinară” și este „foarte eficient”, adăugând: „Iar Rusia, știți, este o țară mare, este o țară mare, dar este o forță mare.” Trump a spus că, în opinia lui, ambii președinți vor să pună capăt războiului și „să rezolve problema”.

Ulterior, Trump a spus că discută mai mult la telefon cu președintele Putin, care vrea să încheie războiul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite