Bill Gates
Personajul zilei de astăzi a încercat să ne avertizeze despre apocalipsa maşinăriilor, dar noi nu l-am crezut. Poate pentru că are atât de mulţi bani încât nu poate să-i numere, poate pentru că este o conspiraţie a aspiratoarelor la mijloc. Cert este că, dacă vreodată blenderul încearcă să vă dea ordine, e şi vina lui Bill Gates. Hai să-i cunoaştem povestea.
Patronul companiei Amazon, Jeff Bezos, este cel mai bogat om din lume
Cel mai bogat om din lume nu mai este Bill Gates, fondatorul Microsoft, ci Jeff Bezos, patronul companiei Amazon.
Bill Gates, primul în topul Forbes 2017 al miliardarilor lumii. Ion Ţiriac este pe locul 1795
Există şi o schimbare în rândul primilor clasaţi. Pe locul al treilea urcă patronul grupului Amazon. Ion Ţiriac este singurul român din clasamentul Forbes. Statele Unite au cel mai mare număr de miliardari.
Primii opt miliardari ai lumii au o avere cât jumătate din populaţia Globului
Cei mai bogaţi opt oameni din lume au o avere cât jumătate din populaţia cea mai săracă a Globului. Este calculul făcut de OXFAM - o confederaţie formată din organizaţii neguvernamentale, care luptă împotriva sărăciei şi nedreptăţii sociale. Primul pe lista celor 8 cei mai bogaţi dintre bogaţi este Bill Gates. Alte nume cunoscute din grup sunt fondatorul Amazon, patronul Facebook şi cel de la Oracle.

