Institutul de analize economice IFO: Germania se îndreaptă spre o recesiune la iarnă, din cauza crizei energetice

Unul din principalele institute de analize economice din Germania precum şi Banca Centrală a Germaniei au avertizat că prima economie a Europei se pregăteşte să intre în recesiune în iarna care va veni, ca urmare a impactului semnificativ al crizei energetice asupra gospodăriilor şi companiilor, transmite agenția France Presse (AFP), citată de Agerpres.

CE aprobă o schemă de ajutor pentru întreprinderile din România în valoare de 1,5 miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor pentru România, în valoare de 1,5 miliarde de euro, menită să acorde o compensaţie parţială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creştere a preţurilor la energie electrică ce rezultă din costurile indirecte ale emisiilor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii ("ETS"), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în august. Preţurile alimentelor au crescut cu peste 18 la sută. Gazele s-au scumpit cel mai mult, cu 70,6 la sută

Sunt scumpiri și în ultima lună a verii. Deşi, în mod tradiţional, inflaţia scădea în sezonul cald, anul acesta, luna august a venit cu o nouă creştere a inflaţiei, până la 15,3%. Seceta a scumpit alimentele, iar unele au acum preţuri mai mari cu 50% faţă de vara trecută. Mai mult, costurile energiei ne-au împovărat şi direct, prin facturile plătite, şi indirect, prin creşterea costurilor reflectate în toate celelalte preţuri.

Datoria guvernamentală a ajuns în luna iunie la 48,3% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iunie 2022, de 621,828 miliarde de lei, reprezentând 48,3% din PIB, faţă de 577,142 miliarde de lei, respectiv 48,8% din PIB la finalul anului 2021, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Programului "Tomata" a fost suplimentat cu aproape 40,3 milioane de lei

Fondurile pentru plata beneficiarilor programului "Tomata" au fost suplimentate cu aproape 40,3 milioane de lei, printr-un act normativ care modifică HG nr. 148/2022 pentru aprobarea Programului de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2022, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.

MIPE: Aproape 300 de milioane de euro pentru dezvoltarea Văii Jiului

Valea Jiului va beneficia prin Programele Operaţionale de o finanţare totală de peste 284 milioane euro, iar investiţiile vor contribui la creşterea calităţii vieţii pentru cei 135.000 de cetăţeni ai regiunii, conform unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Ultima Oră

Cele mai citite