bani
Încălzire şi apă caldă pe credit. Este singur soluţie pentru pensionarii din Ploieşti, oraş rămas de la 1 august fără furnizor de agent termic. Cum autorităţile nu găsesc o soluţie pentru reluarea alimentării. Seniorii au dat năvală la sediile Caselor de Ajutor Reciproc pentru a împrumuta bani pentru montarea unor centrale de apartament. În ultima perioadă, la cel mai mare CAR din ţară, de la Ploieşti, se înregistreaza zilnic zeci de astfel de cereri.
Marea Britanie introduce treptat noi monede, bancnote, timbre, dar şi un nou cifru regal
Marea Britanie va introduce treptat noi monede, bancnote şi timbre cu imaginea regelui Charles al III-lea, în timp ce noul cifru regal al Marii Britanii - monograma suveranului, va apărea pe clădiri guvernamentale şi cutii poştale, a anunţat marţi Palatul Buckingham, informează Reuters.
Monitorul Social | Facturile românilor la utilităţi, mai mari cu până la 124% în 2021. Este cea mai ridicată creștere din Uniunea Europeană
Facturile românilor la utilităţi au crescut de la 77% în 2010 până la 124% în 2021, această creştere fiind cea mai ridicată din Uniunea Europeană, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Marea Britanie: Cea mai mare reducere de taxe din ultimii 40 de ani
Guvernul britanic reduce impozitele și scade o serie de taxe pentru a relansa economia și a încurajă spiritul antreprenorial. Este cel mai radical pachet de reduceri de taxe din regat din ultimii 40 de ani. Angajații vor plăti taxe mai mici, la fel și angajatorii. În plus, se elimină unele impozite la cumpărarea casei, în funcție de valoarea imobilului.
Epoca milionarilor din selfie-uri. Forbes a lansat în premieră lista celor mai importanți și bogați influenceri. Cum și-au creat averea și faima
Înarmați cu smartphone-uri și armate de fani fideli, influecerii adună averi impresionate prin redefinirea regulilor divertismentului, reclamei și celebrității. Forbes a întocmit un top 50 al influencerilor din întreaga lume. Cei 50 de creatori de conținut pentru rețelele de social media însumează aproape două miliarde de urmăritori.
Banca Mondială: Majorările ratelor dobânzilor ar putea declanşa o recesiune globală în 2023
Majorările ratelor dobânzilor de către băncile centrale din întreaga lume ar putea declanşa o recesiune globală în 2023, a avertizat Banca Mondială, potrivit BBC.
Sondaj: Opt din 10 angajați români iau măsuri pentru optimizarea cheltuielilor în perioada următoare
Cei mai mulţi dintre angajaţii români (80%) au început să ia măsuri pentru a-şi proteja bugetul, anticipând costurile din această iarnă, relevă rezultatele unui sondaj publicat, joi, de o platformă de recrutare online.
Tánczos Barna, la TVR Info: Va fi dificil de recuperat banii de la Blue Air. Compania a intrat în executare silită din lipsă de reacție și interes. Suspendarea zborurilor, o măsură nejustificată
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat la TVR Info, că va fi foarte greu ca statul să recupereze banii de la Blue Air, deoarece compania se află într-o situație foarte delicată. Ministrul a spus că înainte de blocarea conturilor Blue Air pentru neplata datoriilor s-au purtat discuții cu luni de zile înainte, dar lipsa de reacție și de interes a reprezentanților companiei a dus la această situație.
Consiliul Concurenței spune că preţurile carburanţilor din România urmează atât creşterile, cât şi reducerile cotaţiilor internaţionale, dar cu o întârziere de câteva zile
Preţurile carburanţilor în staţiile de alimentare au o evoluţie similară cu cea a cotaţiilor internaţionale Platts pentru benzină şi motorină, dar cu o diferenţă de câteva zile, a constatat Consiliul Concurenţei în urma unui studiu care reanalizează modul în care modificările cotaţiilor se transmit în preţurile la pompă.

