12 aprilie,Ziua Mondială a Aviației și Cosmonauticii.”Cerul e negru,Pământul e albastru” cuvintele care au făcut istorie

Au fost rostite de Iuri Gagarin, primul om care a văzut planeta noastră din spaţiul cosmic. În dimineaţa zilei de 12 aprilie 1961, la ora 08.07, ora României, nava Vostok 1 a fost lansată pe orbita pământului de pe Cosmodromul Baykonur. Misiunea era una deosebit de periculoasă, în condiţiile în care, zborurile anterioare, din cadrul programului Sputnik, cu câini la bord, se terminaseră tragic în aproape jumătate din cazuri.

"Avem o problemă". Pasagerii violenți, o temere reală pentru companiile aeriene. O imagine asupra societății

S-a împlinit o săptămână de când un pasager de pe o cursă TAROM care venea de la Bruxelles la Bucureşti s-a automutilat, după ce echipajul companiei a solicitat intervenţia poliţiei, întrucât individul a manifestat pe toată durata zborului un comportament recalcitrant. La bordul aeronavei se aflau adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și Rovana Plumb, fost ministru al Fondurilor Europene. Incidentele de acest gen sunt tot mai dese în întreaga lume și ridică o problemă reală privind siguranța aviatică. Un expert american în domeniu a fost el însuși martor al unei scene similare. Și-a petrecut 4 ore încercând să calmeze un pasager care s-a automutilat. “Avem o problemă", spune Philip Baum, care se teme că, nesancționate, astfel de incidente vor duce la adevărate dezastre.

Ultima Oră

Cele mai citite